Tigani sau romi?

George Pruteanu (foto)
Curentul, 28 februarie 2008

Cuvintul rom e de origine tiganeasca. In limba tiganeasca inseamna “om, persoana”. Vocabula nu a aparut dupa 1989 ci, vizibil, dupa Primul Razboi Mondial (in perioada interbelica au existat organizatii si publicatii care foloseau, in denumire, cuvintul rom, in paralel cu altele care-l foloseau pe cel traditional, tigan). Motivatia de atunci era foarte similara cu cea invocata dupa 1990: incercarea de scoatere a etniei de sub incidenta conotatiilor peiorative ale cuvintului tigan. Nu cred ca e o solutie desteapta, pentru ca o ameliorare ar fi schimbarea realitatilor, nu a cuvintului care le denumeste. Cum ar fi ca acei romani care sunt prost vazuti in Italia, de exemplu, sa pretinda ca ei nu mai sunt “romani”, ci “daci” sau “vlahi”?!

In ceea ce ne priveste, ca natiune, cuvintul genereaza confuzie pe plan international. Sute de milioane de oameni de pe Planeta n-au studii filologice si de etimologie. Ei fac o asociere fireasca (si justa!) intre terminatia -ia / -(an) ia si tara (= natiunea ei) care are aceasta particula: Britania = brit + ania = “tara britilor, a englezilor”; Mauretania = maur + (et)ania = “tara maurilor”, deci Romania = rom + ania = “tara romilor”. E incorect. Se creeaza o falsa directionare. Dupa cum incorecta a fost acceptarea, din acelasi motiv, a schimbarii prescurtarii pentru Romania din ROM (care trimitea imediat gindul la ROMa, la romanitate, la latinitate – noi suntem o parte din ceea ce se numeste “Romania”, adica teritoriul impregnat de civilizatia si limba Romei Antice), in ROU (din frantuzescul Roumanie), prescurtare care nu mai sugereaza nimic necunoscatorului si care naste intrebarea: de ce abrevierea unui cuvint romanesc sa se realizeze din… franceza?

Nu poti interzice existenta unui cuvint prin lege. Dar poti emite norme metodologice, similare, mutatis mutandis (schimbind ce e de schimbat), cu cele aplicate Legii 26/1990 (art. 39) in legatura cu “filtrarea” folosirii abuzive a cuvintelor academic sau national, in sensul ca in documentele romanesti oficiale (inclusiv manuale scolare etc.), termenul de utilizat sa fie tigan, fara nicio nuanta depreciativa. E nelogic sa impui limbii romane sa numeasca o etnie cu un cuvint al acelei etnii: spunem francezilor francezi, nu “franse”; spunem nemtilor/germanilor nemti/germani, nu “doici”; belgienilor belgieni, nu “belj” s.a.m.d. Zeci de carti referitoare la aceasta etnie, de la Cantemir si Kogalniceanu pina in zilele noastre, cu autori dintre cei mai respectabili, au folosit cuvintul tigan; iata doar citeva pe care le am la indemina: Les Tsiganes (C.J. Popp, 1930), Å¢iganii – intre ignorare si ingrijorare (Elena si C. Zamfir, 1993), Istoria tiganilor (L. Cherata, 1994), Å¢iganii in istoria romaniei (V. Achim, 1998).

In aceeasi directie, ar trebui militat pentru eliminarea senzatiei de “incorectitudine politica”, de “eroare”, pe care o au unii vorbitori, care, dupa ce folosesc cuvintul natural tigan, se corijeaza repede: “pardon, rom!”. Nu are niciun rost acest subterfugiu. Problemele comunitatii tiganesti (sau/si, de ce sa n-o spunem: problemele create de multi din aceasta etnie) nu dispar daca schimbam numele. Nu aducem situatia la zero, n-o rasvirginam. Ea se rezolva cu totul altfel: prin educatie indirjita, prin programe iscusite, prin respectul legii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 3 votes)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>