O scurta istorie a ordinului Cavalerilor Teutoni

autor: FrontPress 20.06.2009

Ordinul cavalerilor teutoni (sau “Hospitale Sancte Marie Theutonicorum Jerosolimitanum” – Spitalul Fecioara Maria al Germanilor din Ierusalim sau “der orden des Düschen huses” – Ordinul caselor germane) a fost infiintat in 1190 de catre ducele Frederick de Swabia in timpul asediului orasului Acre din Palestina, Tara Sfanta, in timpul celei de a treia Cruciade, cand o fratie spitaliceasca formata din germani din Lübeck si Bremen a fost creata pentru a ingriji cruciatii nemti.

Acest nou grup a primit o cladire drept sediu, dupa cucerirea orasului, si in 1198 s-a transformat intr-un ordin militar-monastic dupa modelul cavalerilor Ospitalieri si Templieri. S-a tinut o ceremonie in data de 5 martie 1198, la care au participat Patriarhul Ierusalimului, Regele Ierusalimului, comandantul armatei cruciate si maestrii ordinelor Cavalerilor Templieri si Ospitalieri pentru a celebra infiintarea oficiala a Cavalerilor Teutoni drept un ordin militar. Crearea acestui nou ordin reflecta si influenta tot mai mare a dinastiei Hohenstaufen in Tara Sfanta. O bula papala emisa de Inocentiu al III-lea (1198 – 1216), datata 19 februarie 1199, a confirmat evenimentul si a mai specificat ca noul ordin va avea grija de bolnavi ghidandu-se dupa regulile Cavalerilor Ospitalieri, in schimb celalalte activitati vor avea drept model organizarea Cavalerilor Templieri.  

Fecioara Maria este considerata principala protectoare a teutonilor, secondata de Sfanta Elisabeta a Ungariei, dupa canonizarea acesteia in 1235. La fel si Sfantul Gheorghe este venerat deoarece acesta este protectorul ordinelor cavaleresti si al cruciadelor. Cavalerii teutoni imbracau mantii albastre cu o cruce neagra purtata peste o tunica alba. Aceste semne distinctive au fost confirmate de Papa in 1211.

Statutul Ordinului, confirmat de Papa Inocentiu al III-lea, impartea cavalerii in doua clase: cavalerii propriuzisi si preotii, primii fiind obligati sa depuna un triplu legamant monastic (de saracie, castitate si obedienta) la fel si promisiunea de a ajuta bolnavii si a lupta cu paganii. Acestor doua clase li s-a adaugat una noua de Sergenti sau Graumäntler, care purtau o mantie similara, dar de culoare gri, inscrisa cu doar trei ramuri ale crucii pentru a indica faptul ca acestia nu erau inca membrii deplini ai organizatiei.

Cavalerii traiau in comun, se odihneau in dormitoare cu paturi simple, mancau impreuna si nu in exces. Hainele si armura erau de asemenea simple dar practice iar activitatile lor zilnice constau in antrenamente pentru lupta, intretinerea echipamentului militar, calaria. Marele Maestru era ales pe viata iar adjunctii sai purtau numele de Mare Comandant. Marelui Maestru ii erau subordonati preotii si Marele Maresal, comandantul cavalerilor si soldatilor. Au mai fost create si alte functii pentru membrii care sa administreze trezoreria, sa raspunda de constructii, imbracaminte, de cei bolnavi, etc. Cei alesi in aceste functii de data mai recenta ocupau acest rol administrativ pe durate mai scurte de timp, de obicei pe perioada unui an de zile. Dupa ce Ordinul s-a extins in Europa a fost necesara numirea unor Maestri Provinciali pentru Germania, Prusia si mai tarziu Livonia (astazi teritoriul Letoniei si Estoniei).

Inca de la inceput, Ordinul si-a stabilit o politica de cucerire de noi pamanturi si crearea unor teritorii independente. In timpul Marelui Maestru Herman von Salza - foto - (1209 – 1239) proprietatile Ordinului se intindeau din Slovenia (atunci Styria), pana in Saxonia (Thuringia), Hesse, Franconia, Bavaria, Tirol si case in Praga si Viena. Existau si avanposturi la granita Imperiului Bizantin, mai cu seama in Grecia si Romania de astazi. La moartea sa Ordinul avea domenii si in Olanda, sud-vestul Frantei, Elvetia, Spania, Sicilia si Prusia. Salza a primit o cruce de aur de la regele Ierusalimului ca recunostinta fata de conduita cavalerilor in timpul asediului cetatii Damietta din 1219.

Cavalerii teutoni s-au stabilit in Estul Europei pentru prima data in 1211 dupa ce Regele Andrei al Ungariei i-a invitat sa isi stabileasca un avanpost la granitele Transilvaniei, pentru a se proteja de cumani. In 1217 Papa Honorius al III-lea a proclamat o cruciada impotriva prusacilor pagani. A fost cerut si ajutorul teutonilor dupa ce ducele Conrad de Massovia a fost atacat de prusaci. Cavalerii teutoni au acceptat sa intervina dupa ce li s-a promis ca isi vor putea insusi teritoriile cucerite de la prusaci.

Incorporarea in Ordinul Teutonilor a Cavalerilor Sabiei (sau Cavalerii lui Hristos, cum mai erau cateodata numiti) in anul 1237, s-a dovedit foarte favorabila. Cavalerii Sabiei erau un grup fratesc militar de dimensiuni mici dar puternic, din Livonia. La inceput s-au aflat sub autoritatea Arhiepiscopului de Riga, dar dupa capturarea Livoniei au devenit practic independenti. Dupa infrangerea dezastroasa suferita in batalia de la Sauler din septembrie 1236, cand au murit o treime dintre ei, inclusiv Maestrul lor, situatia a devenit grava. Solutia a venit in urma unirii cu Ordinul Cavalerilor Teutoni, asigurandu-se astfel supravietuirea lor. Acestia au beneficiat chiar de un statut de semi-autonomie in provincia lor. Noul Maestru al Livoniei, un nobil comandant teuton, a devenit acum Maestru Provincial in cadrul Ordinului Cavalerilor Teutoni.

In 1243, Papa Inocent al IV-lea, a inclus posesiunile teutonilor in domeniul papal, dar in realitate Ordinul era total independent. Dupa caderea cetatii Acre in 1291, Marele maestru s-a retras initial in Cipru, dupa aceea a mers in Venetia, unde a fost recrutat un mic grup de cavaleri italieni, si dupa cucerirea Pomeraniei in 1309, acesta s-a stabilit in Marienburg   -foto- din Prusia. In acest moment Ordinul devenise deja unul exclusiv nobiliar si a atins o forma politica independenta. Pe parcursul secolului al XIV-lea au fost construite in Prusia zeci de orase, targuri si aprozimativ 2.000 de sate de catre Cavalerii Teutoni.

Norocul nu le-a mai suras in 1410 cand au fost infranti la Tannenberg de Polonia si Lituania. In aceasta batalie cavlerii teutoni (83.000) au fost depasiti numeric in raport de 1 la 2. O revolta populara din 1454 pana in 1466 i-a transformat pe teutoni in vasali ai Poloniei, desi si-au pastrat o mica parte din posesiuni. Acest tip de revolte izbucneau sporadic in teritoriile administrate de teutoni deoarece acestia recrutau tineri din sanul populatiei locale, de multe ori cu forta, pentru a-i transforma in soldati care sa lupte sub steagurile lor.

Marea Reforma a adus multe schimbari in interiorul Ordinului Cavalerilor Teutoni. Chiar Luther le-a scris in 28 martie 1523, invitandu-i sa renunte la legamintele lor si sa se casatoreasca. In 1525 Marele Maestru Albrecht de Brandenburg-Anspach a secularizat domeniile detinute in Prusia, a iesit din Ordin, s-a convertit la protestantism, si a devenit vasal al regelui Poloniei in 10 Aprilie. In Livonia, Maestrul Livlands Gotthard von Ketteler a facut acelasi lucru in 1561 si a adaugat ducatului Kurland ceea ce a mai ramas din teritoriile detinute odinioara, restul fiind deja detinute de Suedia si Polonia. Deja, in mare parte, Ordinul nu mai era o entitate cruciata medievala.

In Imperiul German, Maestrul German al Ordinului a devenit Mare Maestru in 1530 si centrul administrativ al teutonilor a fost mutat din Marienburg la Mergentheim. Ordinul a supravietuit in Germania adaptandu-se politicii locale. Teutonii au primit protectia dinsatiei de Habsburg, care a reformat organizatia in 1606, si desi cavalerii teutoni au supravietuit, Ordinul nu si-a mai castigat niciodata independenta, si toate energiile lor au fost redirectionate inspre lupta Habsburgilor cu turcii (aproximativ 1.000 de soldati sub steagurile teutonilor).

Odata cu tratatul de la Westphalia din 1648 cavalerii catolici, luterani si calvinisti au primit drepturi egale in cadrul Ordinului. In 1637 cavalerii protestanti olandezi s-au desprins din Ordin si au format Ridderlijke Duitsche Orde, structura care inca exista.

In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, marile puteri au abandonat ideea si conceptul de Cruciada Crestina si membrii diferitelor ordine cavaleresti au fost dezlegati de legamantul lor de a lupta pentru eliberarea Tarii Sfinte. Fara a mai beneficia de misiunea lor istorica, teutonii s-au limitat in a oferi un regiment in serviciul arhiducilor austrieci si imparatilor germani.

In 1809, printr-un decret al lui Napoleon din 24 aprilie, Ordinul a fost eliminat din majoritatea statelor germane si a supravietuit doar in Austria. Redus la doar patru cavaleri in 1839, organizatia a fost reorganizata de imparatul austriac sub forma unei institutii caritabile catolice. Au fost reprimite in Ordin in 1855, la mai bine de doua secole, calugarite, ele fiind prezente in Ordin in perioada medievala.

Organizatiile “Ordinul Teutonic al Cavalerilor Onorabili” (1866) si “The Marianer des Deutschen Ordens” – pentru femei – (1871) au fost create pentru a atrage suport financiar, in timp ce cavalerii teutoni erau nobili ofiteri in armata austriaca.

In timpul Primului Razboi Mondial cavalerii teutoni au atras 1.500 de sponsori din randul nobilimii austriece pentru sustinerea efortului financiar de ingrijire a ranitilor. Ordinul a ingrijit in institutiile proprii aproximativ 3.000 de soldati. Odata cu terminarea Primului Razboi Mondial si cu sfarsitul monarhiei Habsburgilor, Ordinul si-a pierdut si ultimele posesiuni. In 1923 arhiducele Eugen a demisionat din functia de Mare Maestru. In 1929 Papa a reorganizat organizatia sub forma unui Ordin pur religios format din preoti. Nu au mai fost numiti cavaleri propriuzisi in adevaratul sens al cuvantului, ultimul fiind Friedrich Graf Belrupt-Tissac care a murit in 1970.

Ordinul a fost interzis in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial in Austria si Cehoslovacia de national-socialisti pentru ca era suspectat ca fiind un bastion pro-Habsburgic, dar a functionat totusi in Italia si Yugoslavia si s-a refacut dupa 1945 in Austria si Germania. National-socialistii au incercat sa isi infiinteze un Ordin Teutonic al lor la propunerea lui Himmler care isi dorea reinvierea unei elite militare germane. Acest nou Ordin se dorea a fi cea mai inalta distinctie a statului german national-socialist si doar zece oameni au primit acest titlu.

Astazi sediul Ordinului este la Viena, unde locuieste si Marele Maestru, si majoritatea membrilor sunt calugarite. Aceasta organizatie este unica in cadrul ordinelor religioase catolice prin faptul ca toate calugaritele membre ale Ordinului se afla sub autoritatea unui barbat. Ordinul dispune de un spital in Friesach din Carinthia (Austria) si o gradinita in Koln, dar membrii sai mai activeaza si in alte spitale, crese, gradinite (Bad Mergenthem, Regensburg, Nurermberg).

Oridinul este astazi impartit pe provincii: Austria (13 preoti si 52 calugarite), Italia (37 preoti si 90 calugarite), Slovenia (8 preoti si 33 calugarite), Germania (14 preoti si 145 calugarite), si recent organizatia s-a dezvoltat si in Moravia-Bohemia (fosta Cehoslovacie). Ordinul mai dispune si de cateva sute de asociati.

IN TERITORIILE ROMANESTI

In anul 1211 au fost colonizati cavalerii teutoni in Tara Barsei, cu scopul de a apara Transilvania de primejdia cumana, a ajuta expansiunea regalitatii si nobilimii maghiare si a catoliciza populatia romaneasca din acele regiuni. Este insa o mare deosebire intre caracterul colonizarii cavalerilor teutoni si intre asezarea unor mase producatoare (maghiari, sasi, secui); acestea au contribuit, prin munca lor pasnica, la dezvoltarea societatii, pe cand teutonii au urmarit scopuri de cucerire teritoriala si politica pentru a-si infiinta domenii independente.

In 1211, cavalerii teutoni au fost chemati de regele Andrei al II-lea si asezati in Tara Barsei, care nu era organizata de statul maghiar la acea data. Ca si teritoriile unde s-au asezat secuii si au fost colonizati sasii, tot astfel si Tara Barsei era locuita in acel timp de o numeroasa populatie romaneasca.

Drept rasplata a indeplinirii functilor pentru care au fost asezati, cavalerilor teutoni li s-au acordat privilegii economice, politice si bisericesti: scutire de vami si dari, scoaterea de sub jurisdictia voievodului Transilvaniei si dreptul de a-si alege dintre ei judecatorii, de a ridica cetati si orase din lemn, de a incasa dijma bisericeasca de la toti locuitorii acelui tinut, cu exceptia maghiarilor si secuilor care se vor aseza in Tara Barsei si care urmau sa plateasca dijma episcopului Transilvaniei. Pentru a-si realiza scopurile propuse, teutonii au adus cu ei colonisti germani, agricultori in marea lor majoritate, dar unii fiind si mestesugari si negustori.

Cavalerii teutoni au calcat insa intelegerea stabilita cu regele Ungariei: au depasit limitele teritoriale acordate la asezarea lor, au construit cetati din piatra, nu numai din lemn, au ademenit pe unii supusi ai regelui, pe care i-au asezat in Tara Barsei. Din aceasta cauza, la care s-a adaugat dorinta feudalilor maghiari ce voiau sa acapareze teritoriile concedate teutonilor, in 1221 izbucneset un conflict intre Ordinul Cavalerilor Teutoni si puterea regala, urmat de o impacare, in urma insistentelor Papei. Dar impacarea a fost de scurta durata, deoarece cavalerii teutoni nu au respectat nici noua intelegere, urmarind sa isi creeze o stapanire independenta de regatul Ungariei.

Un nou conflict a izbucnit in anul 1225, cand regele, intrand cu armata in Tara Barsei, a alungat pe teutoni. In acest teritoriu a ramas populatia bastinasa, aflata acolo la asezarea teutonilor, la care s-au adaugat colonistii germani adusi de acestia.

Stapanirea statului maghiar ajunge, astfel, pana la Carpati, atat in sud, prin sasi si cavalerii teutoni, cat si in rasarit, unde secuii pe linia Oltului fusesera mutati in Ciuc si Trei Scaune, pe la inceputul secolului al XIII-lea.

RASNOV – Cetatea Rasnov

Ridicata de catre cavalerii teutoni pe o stanca calcaroasa inalta de 150 metri situata la sud-est de targul Rasnov, cetatea a fost extinsa ulterior cu ajutorul comunitatilor sasesti din Rasnov, Cristian si Vulcan.

PREJMER

1211 – prima atestare documentara a localitatii dateaza din 1211, printr-un document adresat de Andrei al II-lea catre cavalerii teutoni. Prin acest document, cavalerilor teutoni li se acordau drepturi asupra raului Tarlung (Tartillou), in imprejurimile acestuia se naste localitatea Prejmer (Tertillou).

CODLEA – cetate

Cetatea Codlea constituia una din cele 12 asezari ale sasilor din Tara Barsei. Initial exista o cetate pe un deal la poalele muntelui Magura. Aceasta purta numele de Schwarzburg, adica Cetatea Neagra. Legenda spune ca aceasta ar fi fost una dintre cele cinci cetati ridicate de catre teutoni in Tata Barsei. Un document din 1265 o atesta sub numele de Castro Feketewholum, iar in 1377 apare cu numele de Zeiden. De fapt, Cetatea Neagra a fost distrusa in 1345, noua asezare fiind intemeiata in zona de ses de la poalele Magurii si a devenit in timp un targ important. Numele sau latinesc era Cidinis si comunitatea avea statutul unui targ cu drept de judecata, ca si satele Prejmer, Feldioara si Rasnov. Satul a devenit in timp un targ important din cauza situarii lui pe drumul care lega Brasovul de Sibiu.

MAIERUS (Nussbach)

Unii scriitori de origine germana considera ca Maierusul a fost una din primele comunitati intemeiate de catre teutoni, cu toate acestea prima mentiune documentara dateaza din 1377 (Villa Nucum). De-alungul timpului asezarea a fost lovita rand pe rand de epidemii, invazii si inundatii. Maierusul face parte din cele 12 comunitati ale Tari Barsei. Sursa: FrontPress.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 3 votes)

« | Home | »

2 comentarii pentru “O scurta istorie a ordinului Cavalerilor Teutoni”

DrAgOs a scris:

e destul de bun dar mult de scris nam ce sazic decat bv bv

VA:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
comentariu publicat in 27.11.2011 la 9:20
Ăla cu mustața a scris:

Nu e deloc scurtă!!!!! Dar merita citita pe de-antregul ;)

VA:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
comentariu publicat in 06.06.2012 la 10:18
 

Comentati

IMPORTANT: Intreaga responsabilitate penala si civila pentru continutul comentariilor apartine autorilor acestora. Comentariile nu reprezinta sub nicio forma pozitia FrontPress.ro
  • DrAgOs says:

    e destul de bun dar mult de scris nam ce sazic decat bv bv

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  • Ăla cu mustața says:

    Nu e deloc scurtă!!!!! Dar merita citita pe de-antregul ;)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  • • Powered by WordPressiNews Theme by iThemes.