Grija regimului comunist faţă de tineret

În general, orice ideologie care se vrea a fi revoluţionară, orice regim care-şi propune să schimbe ordinea existentă se bazează, în principal, pe tineri. Tineretul este categoria cea mai importantă; fiind cea mai dinamică şi cea mai volatilă, ea trebuie neapărat atrasă de partea ideologiei. În regimurile comuniste din întreaga lume, cel românesc inclusiv, tinerii au avut parte de un statut special, fiind mereu în atenţia conducerii.

În cazul guvernării comuniste din România, modalităţile de atragere a tineretulu s-au schimbat de-a lungul deceniilor. De asemenea, s-au schimbat şi generaţiile: de la entuziaştii ce mergeau voluntar pe şantierele de muncă ale anilor ’50, la cei care s-au întors împotriva regimului în decembrie ’89.

Tinerii la muncă

Odată cu schimbarea regimului la finele anului 1947, tineretul devine subiect politic. El trebuia obligatoriu înregimentat! In aprilie 1948 se dă startul unei campanii de mare amploare de mobilizare a tineretului în vederea refacerii economice şi industriale a ţării. Este perioada marilor şantiere de muncă. Tinerii au fost chemaţi cu precădere pe cinci astfel de şantiere: Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu, Agnita-Botorca (toate trei tronsoane de cale ferate), Lunca Prutului (pentru îndiguire) şi Centura Bucureştiului. La Bumbeşti-Livezeni au muncit, spre exemplu, circa 30.000 de tineri în şapte luni.

In spatele acestui fenomen de mobilizare în masă stătea propaganda bazată pe filosofia transformistă. Era promovată ideea că oricine, prin puterile proprii, poate ajuta la transformarea ţării. Astfel, o bună parte a tinerilor sunt atraşi de bună voie. Pentru aceştia, retribuţia era substanţială. Deşi primeau mai puţini bani decât un muncitor calificat, totuşi tinerii puteau primi burse mai mari sau alte privilegii. In plus, prezenţa pe şantier dădea foarte bine la dosar. De aceea, mulţi veneau de bună voie, sau de teamă, pentru a şterge petele trecutului.

Modelul acestor şantiere ale tineretului a fost preluat din Iugoslavia lui Tito. El a înfiinţat în 1946 primul astfel de şantier. După ruptura cu Iugoslavia, după începutul anilor ’50, şantierele vor trece în umbră căci erau «de model titoist». După toată propaganda de la început, nu s-a mai vorbit de şantiere aproape deloc până când au fost revitalizate în baza lozincii « romantismului revoluţionar ».

Afişul filmului Răsuna Valea, film de propagandă despre munca tinerilor la şantierul de la Bumbeşti-Livezeni

Educaţia

Un aspect foarte important legat de tineret pe care regimul trebuia să-l controleze foarte strict era, bineînţeles, educaţia. Pe la mijlocul anilor ’50 iese din şcoli prima generaţie educată după război ca produs al unui învăţământ de tip sovietic. Acesta a avut la bază legea învăţământului adoptată în august 1948, care a adus o schimbare radicală faţă de vechiul model al lui Spiru Haret. S-a modificat sistemul de notare, fiind adoptat cel sovietic cu note de la 1 la 5. Au fost desfiinţate şcolile particulare şi cele ce ţineau de institute religioase, astfel că tot sistemul de educaţie era controlat de centru. Pentru uniformizarea cunoştiinţelor, au fost introduse manualele unice. Limba rusă a devenit materie obligatorie începând cu clasa a patra primară. Istoria URSS era şi ea disciplină obligatorie.

Modelele

Tot regimul se ocupa şi de modelele ce trebuiau admirate de tineret. Evident, ele nu puteau fi decât de origine sovietică. Se remarcă două personaje: Zoia Kosmodemianskaia, eroină de război, şi Nicolai Stahanov, muncitorul exemplar care îşi depăşeşte norma. Ei trebuiau să fie exemplele tinerilor români, îndemnaţi să devină eroi ai patriei sau muncitori de excepţie care luptă pentru ridicarea ţării.

“In numele tinerilor”, regimul de la Bucureşti s-a ocupat de organizarea a două evenimente internaţionale importante în vara anului 1953. În iulie a avut loc al III-lea Congres Mondial al Tineretului, manifestare propagandistică de sorginte sovietică, la care au participat aproximativ 1.000 de tineri din toată lumea. Apoi, în septembrie, a avut loc al patrulea Festival Mondial al Tineretului. Cu cei 30.000 de participanţi, a fost cel mai mare eveniment găzduit până atunci de România. Cu această ocazie specială, de dragul imaginii ţării, în magazine au apărut băuturi alcoolice şi alte produse « exotice » care în mod normal nu se găseau deloc pe piaţă

Deschiderea

Alain Delon

Anii ’60 au adus o schimbare radicală. A început deschiderea în sens contrar, către Occident, a avut loc o mutaţie radicală a modelelor propuse tineretului. Incepând chiar cu sfârşitul anilor ’50, în cinematografele româneşti au început să apară filme occidentale, şi mai mulţi actori din Vest au fost invitaţi la Bucureşti. Noile modele erau starurile muzicii şi filmului occidental: Sylvie Vartan, cântăreaţă franceză, Alain Delon, faimosul actor, Gianni Morandi, cântăreţ italian. In acea perioadă, România a cunoscut şi ea cultura pop. In 1962 se naşte trupa Pheonix, reprezentativă pentru generaţia lor, pentru schimbarea tineretului. In 1968 are loc prima ediţie a festivalului Cerbul de Aur, devenit unul dintre cele mai importante evnimente de acest gen din Estul Europei. In aceiaşi ani, pe litoral apar primele baruri de noapte. Dacă în anii ’60 cinematograful era instituţia reprezentativă a tineretului, barul de noapte va fi cea specifică anilor ’70, înlocuit deceniul următor de discotecă.

Această deschidere ce a permis o liberalizare a tineretului se încheie brusc în 1971 odată cu Tezele din Iulie. Modelul cultural occidental e criticat foarte dur ; trebuia neapărat revenit la modelele « sănătoase » de sorgine comunistă. Tezele au reprezentat o încercare de reîntoarcerele la ortodoxie pe toate planurile, de la mentalul tineretului până la discursul istoriografic. După această închidere, la sfârşitul deceniului se dezvoltă mirajul fugii din ţară ca singura salvare posibilă. Una din cele mai mari probleme ale regimului în acest sens a fost că mulţi dintre cei care au plecat erau vedete, modelele tineretului: Cornel Chiriac, Mihaela Mihai, Constantin Drăghici, Marcel Răducanu, membrii trupei Pheonix. In ciuda tentativelor regimului de a recăpăta controlul asupra tineretului, breşa deschisă a fost definitivă. Tinerii nu mai puteau fi supuşi.

Faimosul decret 770 din 1966 prin care avortul era ilegalizat avea ca scop impulsionarea demografiei din ţară, creşterea numărului de copii şi de tineri. Insă decizia aceasta s-a întors, 20 de ani mai târziu, împotiva regimului. Generaţia aşa-zişilor « decreţei » a fost sectorul cel mai dinamic la Revoluţie. De Andreea Lupşor – Historia

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)

Comments

comments

2 Comments
  1. In Romania, cel putin, trebuie facuta distinctia intre prima perioada a comunismului (1944 – 1964), cand practic eram sub ocupatie sovietica si s-au comis atrocitati si crime uriase, si perioada ulterioara, care, pana la inceputul anilor 1980, a fost in general benefica pentru tara. Din pacate, asa-zisa “condamnare a comunismului” efectuata sub patronajul comunistului T.Basescu si a urmasilor comisarilor sovietici pripasiti pe la noi (gen Tismaneanu) s-a axat exclusiv asupra perioadei ceausiste, ignorand in mod intentionat perioada ocupatiei sovietice!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>