Când m-am întors din Germania cu o cursă de Hamburg, în spatele meu stăteau patru tineri cu mustaţă, care vorbeau o limbă ciudată. Iniţial am crezut că sunt slovaci, dar nici limbă slavă nu mi se părea graiul lor. La un moment dat am observat că înţelegeau ce vorbeam cu vecinul de scaun din autocar. Aşa că m-am întors şi i-am întrebat franc, ce limbă vorbesc. S-au uitat la mine şi mi-au spus: – Maghiara secuiască! Noi, suntem din Covasna!

Le-am spus că limba lor diferă de maghiara vorbită la Cluj-Napoca. Şi mi-au răspuns că da, pentru că ei sunt de la ţară şi vorbesc o limbă maghiară populară, adică secuiasca cu multe regionalisme şi cuvinte vechi de la începutul evului mediu. Un IT-ist român din Brâno a început să-mi spună că secuiasca e comparativ diferită de maghiara, ca şi scoţiana de engleza de la firma lui multinaţională HP Cehia. Acolo englezii şi scoţienii vorbeau două dialecte diferite în firmă, pentru că limba din nord mai are rămăşiţe lexicale galice cum au secuii cele turanice şi româneşti faţă de limba maghiară.

Nu am înţeles niciodată de ce secuii în ultima sută de ani nu şi-au afirmat identitatea lor naţională şi culturală specifică faţă de unguri şi au acceptat umilirea prin maghiarizare. Ei au devenit portavocea intereselor Ungariei şi maghiarilor, deşi sunt un popor cu o identitate şi tradiţie istorică separată. Secuii au fost un trib aliat cu maghiarii când au venit în Transilvania şi s-au aşezat la început în Bihor şi Hunedoara ca şi grănicieri în secolul XII. Ei şi-au construit prisăci din lemn şi palisade. Când cucerirea maghiară s-a extins în Ardeal ei au fost aşezaţi pe linia Carpaţilor Orientali în sud-estul Transilvaniei. Aici şi-au construit cetăţi şi târguri şi s-au amestecat cu populaţia românească. Ei au fost mândri grănicieri şi iubitori de libertate.

Pentru că apărau graniţele Ardealului erau scutiţi de impozite. Din această cauză au intrat deseori în conflicte armate cu nobilimea maghiară care dorea să-i supună. Nu de puţine ori s-au aliat secuii cu domnii Moldovei şi Ţării Româneşti împotriva abuzurilor nobilimii maghiare. Secuii l-au dat pe trădătorul Petru Aron pe mâna lui Ştefan cel Mare. Secuii lui Moise Secuiul au luptat alături de Mihai Viteazul împotriva nobililor maghiari şi a turcilor la 1599-1600. Secuii au fost aliaţi mândri cu românii şi fraţi în luptele împotriva turcilor şi maghiarilor.

Din păcate, în ultima sută de ani secuii au fost accelerat maghiarizaţi prin biserică şi politică. Ei au devenit azi umbrele palide acoperite de interesele conducătorilor maghiarimii din UDMR şi PCM. La ultimul recensământ s-au declarat numai 500 de secui, deşi ei vorbesc o limbă diferită de cea maghiară, un dialect al acestei limbi, de fapt cu elemente de lexic turanice şi româneşti.

Originea etnică a secuilor este viu disputată de istorici și antropologi. În decursul timpului, diverși cercetători i-au considerat pe secui ca descinzând, pe rând, din maghiari, sciți, huni, gepizi, avari, bulgarii de pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino-balkarii din Caucaz. De altfel, o ramură a turcilor horezmieni (din Horezm sau Hwarizm; populație cu substrat iranic), numită în maghiară káliz și koromza/korozmin, a fost colonizată în scaunul secuiesc Șepși în jurul orașului Sfântu Gheorghe. Un grupuscul etnic, numit barsil, a fost pus de unii cercetători pe seama grupului etnic burtas de la Volga, despre care mult timp s-a crezut că era o populație fino-ugrică mordvină (numită și bercelek), dar mai recent experții consideră că era un grup al populației alane (populație scito-sarmată, vorbitoare de dialect iranic). Barsilii care au ajuns în Transilvania au fost asimilați de secuii din zona Sovatei. În secolul al VIII-lea, cronicarul armean Moise Chorenați (Movses Khorenatsi/Moses of Chorene) scria că barsilii se aflau într-o zonă a Volgăi numită “Bulgaria neagră”, unde se refugiaseră din calea hazarilor. Nu întâmplător steagul Ţinutului Secuiesc are semiluna ca stemă, deoarece secuii sunt o populaţie turano-iraniană din zona Volga cu origini religioase musulmane. Semiluna este simbolul populaţilor turkmene şi a musulmanilor. Scrierea lor în rune are şi o influenţă vikingă din vremea ţarului normand Oleg.

Secuii au fost aduşi de maghiari în Ardeal şi au obţinut privilegii militare. În timp au devenit o comunitate cu o identitate proprie şi separată de poporul maghiar. Numai politica de asimilare a maghiarilor şi datorită politicii liderilor de la Budapesta secuii şi-au pierdut independenţa. Ei sunt consideraţi de unguri un fel de ţărani înapoiaţi care pot fi manipulaţi oricând de bisericile maghiare şi de către liderii UDMR sau PCM. Pentru a fi respectaţi şi recunoscuţi secuii, în primul rând, trebuie să îşi leapede jugul cultural maghiar şi să-şi afirme originea şi identitatea cultural-politică secuiască. Numai atunci când secuii se vor respecta pe ei însişi, ca minoritate specifică şi separată de cea maghiară, românii îi vor respecta şi le vor recunoaşte drepturile lor cultural-identitare specifice, ca o zestre populară ce îmbogăţeşte statul nostru, România. Atât timp cât secuii acceptă în continuare ca magnaţii politici maghiari să le taie pădurile, să le interzică folosirea limbii secuieşti în şcoli şi viaţa publică, să le exploateze turistic frumuseţile deosebite ale arealului transilvan, românii îi vor trata în continuare ca pe nişte slugi ale intereselor liderilor maghiari puşi pe căpătuială şi nişte unelte folosite de Budapesta. Sloganul populaţiei din zona Harghita şi Covasna trebuie să fie de mâine: Secuii nu sunt unguri! Şi starea lor de minoritate specifică se va îmbunătăţii considerabil din punct de vedere cultural şi legal. 

De Ionuţ Ţene – NapocaNews