De la fratii Lumiere incoace, documentarele au oferit regizorilor posibilitatea de a observa si examina viata in toate nuantele sale, de la momentele glorioase, cum este cazul filmului Apollo 11, pana la cele infricosatoare, exemplificate de Shoah. De asemenea, documentarele au permis creatorilor sa se joace cu libertatea creativa in acele zone ambigue dintre realitate si fictiune, cum se intampla in filmele F For Fake si Dick Johnson is Dead. Cu toate acestea, desi te astepti sa gasesti o adevar obiectiv in aceste filme, ele te reamintesc mereu ca acest lucru nu exista cu adevarat.
Pe parcursul epocii cinema verite, documentarele remarcabile au reusit sa se apropie destul de mult de adevar, dar au facut-o intr-un stil extrem de captivant. Filmele lui DA Pennebaker, de exemplu, ofera o privire privilegiata in viata subiectilor lor, un aspect nepretuit ce nu poate fi cumparat cu bani. Paris is Burning, documentarul LGBTQ+ realizat de Jennie Livingston, surprinde pentru eternitate un moment cultural semnificativ. De asemenea, filmele de concerte ale lui Martin Scorsese si Jonathan Demme adauga un strop de maretie cinematografica vietilor marilor artisti muzicali.
Daca esti atras de conflicte intense, filmele The King of Kong si Dig! ocupa cu mandrie un loc captivant in lista noastra cu cele mai mari documentare realizate vreodata. Aceste productii ne amintesc mereu ca oamenii sunt fiinte complexe si haotice, iar acest gen de filme ne ajuta sa-i intelegem mai bine, ceea ce reprezinta un adevarat dar. Pentru a descoperi o sursa bogata de documentare, poti sa consulti si categoria “Cinema” de pe platforma Wikis.ro la linkul: https://wikis.ro/category/cinema/.
Cele mai bune documentare din toate timpurile:
1. Shoah (1985)
Trecutul nu trece niciodata; aducand Holocaustul la viata in capodopera sa impresionanta de noua ore si jumatate, regizorul Claude Lanzmann s-a concentrat exclusiv pe prezent. Shoah este compus din reflectiile supravietuitorilor polonezi, a celor care au fost martori si, cel mai dificil, a celor care au comis crimele. Amintirile devin vii si o parte esentiala a realizarii de documentare gaseste apoteoza: actul de a depune marturie. Alegerea noastra principala a fost una evidenta.
2. Sans Soleil (1983)
Enigmaticul eseu al lui Chris Marker, o calatorie in jurul lumii, este, probabil, cel mai bun documentar in prima persoana, unul care te poate lasa cu o senzatie captivanta de nemiscare. Aparent, urmarim un calator mondial in calatoriile sale intre locatii, de la San Francisco la Africa, de la Islanda la Japonia. O naratoare feminina vorbeste peste imaginile prezentate ca si cum ar fi scrisori acasa (“Mi-a scris ca…”), chiar daca episoadele se desfasoara chiar in fata noastra. Fiecare spectator va avea preferinte proprii: imaginea jucausa, aproape subliminala, a celor trei fete islandeze care merg pe o strada rurala; templul japonez dedicat pisicilor (un loc foarte markerian); digresiunea iluminatoare despre Vertigo, filmul lui Hitchcock. Documentarul pare a fi un jurnal care este scris, citit si transpus pe pelicula simultan, reinventandu-se din moment in moment. Vei fi fascinat.
3. The Thin Blue Line (1988)
Acum consideram ca documentarele folosesc recreatii ale evenimentelor, imprumuta dinamica narativa a fictiunii si se aventureaza in sfera poetica. Cand Errol Morris a introdus aceste tehnici in povestea sa despre un om ucis din politia Dallas, efectul a fost tulburator si, fara indoiala, a schimbat jocul. Structurat ca un thriller politist, studiul lui Morris a demonstrat ca documentarele pot deveni succese populare si a reusit sa exonereze un om nevinovat. Dar cineastul a creat si o meta-declaratie despre conceptul de adevar in sine, tratand ceea ce ar fi putut fi un film de investigatie tipic intr-un veritabil Rashomon al vietii reale. A impins forma non-fictiunii intr-un teritoriu curajos si incitant: odata ce a trecut aceasta linie, o legiune de alti regizori au urmat.
4. Night and Fog (1955)
Orice discutie despre documentarele despre Holocaust trebuie sa includa scurtmetrajul grav si profund afectant al lui Alain Resnais. Un supravietuitor, Jean Cayrol, a scris nararea omniprezenta, rostita cu tonuri distante peste imagini ale unui Auschwitz gol si decrepit, decenii dupa ce cuptoarele s-au racit. Camera lui Resnais aluneca peste peisaj ca si cum ar cauta indicii catre un mister insolubil, in timp ce fotografiile experimentelor medicale naziste si rezultatele lor revoltatoare atesta atrocitatile care nu pot fi intelese in intregime. Filmul are senzatia unei povesti cu fantome in care cei morti, in ciuda tacerii lor ciudate, indeamna pe cei vii sa-si pastreze amintirea. Te va emotiona pana la lacrimi – si dincolo de acestea.
5. Harlan County U.S.A. (1976)
De multe ori, suntem reamintiti de virtutile de a privi sincer si deschis, fara judecata. Si daca un documentar poate face asta, este special. Dar trebuie sa existe loc pentru justitie sociala, centrala pentru impulsul de a lua in mana o camera in primul rand. Inregistrarea coplesitoare a lui Barbara Kopple despre o greva a minerilor de carbune din Kentucky este exemplul suprem al artei de lupta: o cronica a durerii personale si a sacrificiului, inradacinata ca smoala in palmele acestor muncitori. Compania Duke Power i-a adus pe angajatii sai aproape de ruina, cu o existenta afectata de boala pulmonara neagra, salarii insuficiente si conditii de trai mizere. Cand productivitatea s-a oprit, muncitorii au devenit tinta unor banditi inarmati. Kopple surprinde totul, ducand drama la apogeu si lasand loc pentru bogata cultura locala de bluegrass.
