Radicalismul islamic în ţările balcanice cu populaţie predominant musulmană s-a amplificat – susţin analiştii. Aceştia se tem că wahabiţii, antrenaţi să ucidă în Balcani, ar putea pătrunde în Europa occidentală.

Printre adepţii religiei musulmane, bosniacii trec drept cei mai liberali şi toleranţi. Mai toţi sunt suniţi, iar în Bosnia convieţuirea multiconfesională are o tradiţie seculară. “Aceşti musulmani au găsit un model prin care să-şi conserve credinţa şi cultura. Au descoperit cum să-şi practice religia într-un stat laic” afirmă Mustafa Klanco, imam al credincioşilor bosniaci în Germania.

Astfel, wahabismul – puternic răspândit în Arabia Saudită, nu s-a înrădăcinat în Bosnia.

Dar odată cu războiul din Bosnia-Herţegovina, la începutul anilor ´90, lucrurile au luat o altă întorsătură. În Bosnia a început să se contureze un proces de radicalizare a musulmanilor. Concomitent, în ţară au început să-şi facă apariţia organizaţii fundamentaliste străine. În Bosnia au pătruns atunci circa două mii de militanţi, din diverse ţări arabe, inclusiv membri ai reţelei lui Osama Bin Laden.

După semnarea acordului de pace de la Dayton (1995) şi încheierea conflictului, unii dintre aceştia au rămas în Bosnia; ţară care i-a şi încetăţenit.

Aceştia au recrutat tineri, cu ajutorul fundaţiilor saudite au construit moschei şi au început să răspândească wahabismul. Cetăţile propagandei wahabite sunt acum câteva sate din estul Bosniei şi impresionanta moschee “Regele Fahd”, înălţată la Sarajevo cu bani din Arabia Saudită.