Postul public TVR 3, relansat la sfârşitul săptămânii trecute, a difuzat vineri în cadrul unei emisiuni un colind controversat, acuzat ca fiind “antisemit” de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22, care au depus şi reclamaţii în acest sens la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Grupul de colindători Ansamblul “Dor transilvan” a cântat un colind în care este folosit de mai multe ori termenul “jidov”, considerat peiorativ la adresa evreilor. “A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ. Numai la corlan [horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [fum] în drum”, sunt câteva din versurile incriminate.

TVR 3  s-a relansat la sfârşitul săptămânii trecute şi va fi axat mai mult pe sectorul rural, în urma semnării unui acord de parteneriat cu Ministerul Agriculturii. 

Sursa: FrontPress.ro