„Mi-as dori sa joc in mai multe filme studentesti”
Intreband-o daca este adevarat ce a afirmat la un moment dat despre sine, ca este o actrita imposibila, Maia Morgenstern recunoaste ca da si continua sa ramana astfel. „Dar, dupa ce m-ati auzit vorbind cu zugravii la telefon, va dati seama ca as putea sa fac o cariera in diplomatie. As fi un nou Titulescu al Romaniei!”, declara cu aplomb. La intrebarea noastra de ce zugravii si meseriasii se bucura de mai multa bunavointa, in timp ce bietii directori de teatru sau regizori nu, raspunde foarte serios: „Sper ca pot avea o relatie sincera, directa, cu acestia din urma.
Amintirea Holocaustului
In urma cu cativa ani Maia Morgenstern a descoperit, la Auschwitz, amintirea bunicului sau, rapit din casa si disparut pentru totdeauna in lagarul de exterminare. Sunt lucruri tratate cu delicatete in familia actritei, pentru ca sunt rani ce nu s-au inchis niciodata. „Lucram pentru , filmul doamnei Martha Meszaros, distins cu doua premii la Festivalul de la Venetia. Filmam la Auschwitz, intre cele doua garduri de sarma ghimpata prin care trecea curentul electric. Bunicul din partea tatei a fost luat din casa si a disparut, si nimeni nu a mai stiut ceva sigur despre el. Atunci, la filmari, i-am descoperit numele pe o lista si felul cum a murit.
Lagar de exterminare, camera de gazare…“, adauga privind in gol. „Nu sunt povesti, nu tin sa ma victimizez sau sa trezesc vreun soi de simpatie, dar este istoria familie mele, pe care nu vreau si nu trebuie sa o uit. Nici eu, nici copiii mei. Cred ca asta ajuta, macar un pic, la efortul de a nu se mai repeta vreodata asemenea lucruri“. Parintii Maiei Morgenstern au fost matematicieni. „Mama a fost unul dintre pionierii informaticii din Romania. Cand s-au pus bazele Institului de Cercetare Informatica din Romania, mama a lasat totul la o parte pentru a lucra acolo, deoarece a fost pasiunea ei. Atunci calculatoarele erau cat peretii.
Tata, ca matematician, a abordat latura filosofica a matematicii, logica si a predat pana a fost dat afara din facultate. De curand am primit dosarul lui si am aflat despre acest abuz. Tata a avut ghinionul sa treaca din lagarul fascist in cel stalinist. Acum, eu nu ma mai simt discriminata in vreun fel, nu sufar de mania persecutiei si nici nu am complexe de superioritate sau de inferioritate. Pot sa imi exercit profesia si sa spun ceea ce am de spus, dar mai exista uneori accente antisemite pe care nu le accept. Nu ingadui si nu inteleg niciun fel de manifestare xenofoba, orice directie ar avea ea. In Romania, foarte greu s-a acceptat ideea ca au existat Holocaust, crime. Lucrurile trebuie spuse, asumate, depasite, iar adevarul privit in fata.”
„Cine ajunge ultimul la gradinita?”
„Prin mama, sunt si un pic moldoveanca. Pentru ea era o mandrie sa spuna ca este dorohoianca. In anii aceia de teroare, cei patru copii din familia mamei au fost dati afara de la scoala. Cand le povestesc copiilor mei, se mai trezeste cate unul sa exclame: . E complicat sa-i faci sa inteleaga ce insemna cu adevarat asta, sa fii un fel de paria, evitat de toata lumea, sa nu te poti intalni cu prietenii si sa ajungi un cetatean de mana a doua. Fara sa-mi amarasc copiii, incerc, atunci cand le refuz a saptea revista si inca o rochita sau o noua agrafa de par, sa-i fac sa fie echilibrati, multumiti cu existenta lor, cu ce se cuvine si ce nu se cuvine.
Nu pot sa inteleg de ce ne trebuie nu stiu ce tip de telefon performant, ca sa comunicam intre noi si sa stim daca suntem bine. Nu ma multumeste raspunsul ca .Putem sa ne permitem sau nu? Are rost? Ai nevoie? Si cu Tudor si cu fetitele, mai ales. Vorbesc de educatia lor, pentru ca la un moment dat totul se poate transforma intr-un soi de nefericire si nu as vrea ca ei sa se simta frustrati atunci cand li se spune . Nu poti avea totul si nici macar nu ai nevoie.
Avem o existenta incarcata si eu, si sotul meu, si fratele lor si este bine asa.” Ceea ce conteaza cu adevarat este bucuria de a fi impreuna cu familia. Tudor Istodor, fiul cel mare, i-a fost mereu un sprijin, mai ales in asteptarea surioarei. „Pe la 12-13 ani, in ultima lui scrisoare catre Mos Craciun, Tudor a scris: „Ii doresc fericire mamei mele si o surioara sau un fratior”. Stia cat de mult doream inca un copil si m-a sustinut intotdeauna”. Marturiseste ca ii face placere sa „depene” amintiri frumoase. „Sotul meu, Doru Baltateanu, este proaspat medic primar, neurochirurg, la Spitalul Elias.
Este foarte ocupat pentru ca meseria il solicita mult, iar acum, cu renovarea apartamentului, totul se amplifica. Dar este distractiv sa mergem la ”, spune Maia Morgenstern, imitand vorbirea sasaita a Isadorei, “seara, cand este de garda, sa-i ducem de mancare. Dam telefon, mergem la cumparaturi si totul se transforma intr-o aventura. Asta dupa aventura de dimineata, cand ne inscriem in competitia ”, recunoaste ea, amuzandu-se de vesnica dificultate de a ajunge la timp la program.
„Sigur, invatam si punctualitatea, dar uneori e greu cand sunt doi copii si serviciul… Pe copii trebuie sa-i invatam ceea ce, in primul rand, ar trebui sa stim noi: demnitate, respect de sine, respect fata de oameni, bucuria existentei. Traieste, dar lasa-i si pe altii, ce nu-ti place nu face altora, fii curios, cerceteaza si nu fura, nu minti… Dar in toate astea, noi trebuie sa fim primul exemplu!”