O tinuta perfecta trebuie sa se potriveasca nu doar evenimentului, ci si varstei. Pe langa croielile alese, un alt mod de a iti pune in valoare frumusetea tipica varstei este alegand nuantele potrivite.Porneste de la culori vibrante si imprimeuri indraznete si parcurge cu stil drumul catre nuante neutre si tonuri calde.
Desi se poate spune ca anumite culori nu au varsta, printre ele numarandu-se rosul, movul si tonurile neutre, exista defapt mici reguli ce trebuie luate in considerare atunci cand vine vorba despre a iti pune cel mai bine in evidenta tinuta, tinand cont si de ani.
Varsta de 20 de ani este momentul perfect pentru a purta nuante puternice si pentru a experimenta cu diverse imprimeuri. Alege sa porti colori neon, precum verde, roz sau galben, tonuri inchise de portocaliu, rosu si visiniu si diverse combinatii cu imprimeuri grafice, tribale sau inspirate din lumea animalelor.
Realizeaza tranzitia catre 30 de ani, inlocuind cateva dintre nuantele fosforescente cu tonuri de coral si piersica. De asemenea, daca iti doresti sa porti in continuare imprimeuri, cel mai potrivit este cel ”snake-skin”. Il poti include in tinuta ta fie printr-o piesa vestimentara, fie pur si simplu prin accesoriile alese – o pereche de pantofi, o geanta sau doar un colier.
In ceea ce priveste croielile potrivite pentru aceasta varsta, opteaza pentru lungimi medii si pentru detalii care sa iti puna in evidenta trupul.
Varsta de 40 de ani este perfecta pentru a aborda nuante inspirate de pietrele pretioase – verde smarald, albastru inchis. Pe langa acestea insa poti incerca si tonuri mai deschise, pastelate. Croielile clasice sunt alegerea cea mai buna pentru a crea acel stil elegant, care sa impuna respectul cuvenit varstei. Astfel, din garderoba ta nu trebuie sa lipseasca un sacou cu o croiala feminina, pantalonii evazati si rochia tip creion.
Atunci cand te apropii de varsta de 50 de ani este important sa alegi haine si croieli care sa iti puna in evidenta corpul si sa ascunda eventualele defecte. Piesele de baza si nuantele neutre sunt alegerea cea mai potrivita pentru tinutele de zi. In ceea ce priveste outfiturile pentru un eveniment special, simplitatea este cheia si de aceasta data. Alege rochii elegante, fara imprimeuri aglomerate si lasa accesoriile sa iti scoata in evidenta look-ul.
Varsta de 60 de ani trebuie sa fie sinonima cu eleganta si feminitatea. Este momentul perfect pentru piese de baza, fuste de lungime medie, camasi cu detalii delicate si costume in stilul Chanel. In ceea ce priveste accesoriile, accentele aurii, argintii si perlele sunt alegerea cea mai potrivita pentru a completa o tinuta.
Culorile potrivite pentru aceasta varsta sunt albul, negrul, tonurile de maro si accentele de rosu.