O vacanță planificată cu luni înainte, o excursie organizată de școală sau o vizită la rudele din străinătate se pot transforma într-o problemă juridică atunci când părinții sunt divorțați și nu reușesc să ajungă la o înțelegere. Deși copilul locuiește cu unul dintre părinți, acest lucru nu înseamnă automat că respectivul părinte poate lua singur toate deciziile privind deplasările internaționale.
În România, regulile privind ieșirea minorilor din țară urmăresc protejarea interesului copilului și respectarea drepturilor ambilor părinți. În anumite situații este necesară o declarație notarială, în altele poate fi suficientă o hotărâre judecătorească, iar legea prevede și excepții.
În 2026, regula generală rămâne că minorul român care călătorește în străinătate însoțit de un singur părinte are nevoie de acordul celuilalt părinte, dacă nu există un temei legal care înlătură această obligație.
Pentru familiile separate, este important să înțeleagă nu doar ce documente trebuie pregătite, ci și ce drepturi au atunci când apar neînțelegeri.
Divorțul nu elimină automat drepturile celuilalt părinte
Una dintre cele mai răspândite confuzii apare atunci când, după divorț, locuința copilului este stabilită la mamă sau la tată.
Părintele cu care locuiește copilul se ocupă, de regulă, de activitățile zilnice, de școală, de programul obișnuit și de numeroase aspecte practice ale creșterii acestuia. Totuși, stabilirea locuinței nu trebuie confundată cu exercitarea exclusivă a autorității părintești.
Potrivit Codului civil, autoritatea părintească se exercită, ca regulă, în comun, inclusiv după divorț. Aceasta presupune participarea ambilor părinți la deciziile importante privind copilul.
Prin urmare, faptul că un minor locuiește permanent cu mama, iar tatăl îl vizitează doar periodic, nu înseamnă că mama poate obține întotdeauna pașaportul sau poate organiza orice deplasare internațională fără acordul tatălui. Aceeași regulă funcționează și invers.
Ce se întâmplă dacă un părinte are autoritate părintească exclusivă?
Atunci când o hotărâre judecătorească stabilește că autoritatea părintească este exercitată exclusiv de unul dintre părinți, situația juridică este diferită.
Părintele respectiv poate beneficia de excepțiile legale privind acordul celuilalt părinte, însă trebuie să prezinte documentele care dovedesc acest drept.
Nu este suficientă simpla afirmație că minorul se află în grija sa. Contează conținutul exact al hotărârii judecătorești și condițiile prevăzute de legislația aplicabilă.
Pașaportul copilului și dreptul de a părăsi România sunt două lucruri diferite
Un aspect important, adesea ignorat, este diferența dintre eliberarea documentului de călătorie și permisiunea de a ieși din țară.
Pașaportul confirmă identitatea și cetățenia titularului și permite utilizarea documentului pentru călătorii internaționale. El nu înlocuiește însă, în toate situațiile, acordul parental cerut pentru ieșirea minorului din România.
De exemplu, un copil poate avea un pașaport valabil, obținut atunci când părinții erau căsătoriți, dar ulterior aceștia divorțează. Dacă minorul urmează să plece cu unul dintre părinți, pot fi necesare documente suplimentare la frontieră.
Și situația inversă este posibilă: părintele poate avea o declarație pentru călătorie, dar aceasta nu rezolvă automat eventualele probleme privind eliberarea unui pașaport nou.
De aceea, înaintea unei plecări trebuie verificate separat două aspecte: existența unui document de călătorie valabil și îndeplinirea condițiilor legale pentru ieșirea minorului din țară.
Ce acte sunt necesare pentru a călători cu minorul în străinătate în 2026?
Documentele diferă în funcție de persoana care însoțește copilul, de situația juridică a părinților și de eventualele excepții prevăzute de lege.
În cazul unui minor cetățean român care pleacă din România însoțit de un singur părinte, pot fi necesare:
-
Un document de călătorie valabil, corespunzător vârstei și destinației.
-
Declarația autentificată a celuilalt părinte, atunci când legea o impune.
-
Hotărârea judecătorească relevantă, dacă există o decizie privind autoritatea părintească sau suplinirea acordului.
-
Documente care justifică aplicarea unei excepții legale, dacă este cazul.
Declarația de acord pentru călătoria minorului poate avea o valabilitate de cel mult trei ani, conform legislației române. Aceasta trebuie întocmită în forma prevăzută de lege și să conțină informațiile necesare.
Pentru o călătorie obișnuită, declarația nu trebuie neapărat întocmită separat pentru fiecare vacanță, dacă documentul existent este încă valabil și acoperă situația respectivă.
Totuși, părinții trebuie să verifice și cerințele țării de destinație, deoarece regulile privind intrarea minorilor pot fi diferite de cele aplicate la ieșirea din România.
Este suficient certificatul de naștere?
Nu. Certificatul de naștere nu reprezintă un document de călătorie și nu poate înlocui pașaportul sau, după caz, cartea de identitate acceptată pentru destinația respectivă.
Această confuzie poate apărea în special în cazul copiilor foarte mici, pentru care părinții presupun că certificatul de naștere este suficient pentru deplasările în interiorul Uniunii Europene.
Ce se schimbă pentru călătoriile cu copiii în spațiul Schengen?
Intrarea completă a României în spațiul Schengen, de la 1 ianuarie 2025, a schimbat modul în care se desfășoară controalele la frontierele interne, dar nu a eliminat obligațiile legale privind călătoria minorilor.
Această distincție este importantă în 2026, deoarece unii părinți consideră că lipsa controalelor sistematice la frontierele interne înseamnă și eliminarea cerinței privind acordul parental.
În realitate, regulile privind documentele și acordul necesar pentru deplasarea minorilor continuă să se aplice.
Chiar dacă o familie călătorește cu autoturismul către Ungaria, Austria sau Germania și nu întâlnește un control obișnuit la frontieră, pot exista verificări polițienești, controale temporare sau alte situații în care documentele trebuie prezentate.
În cazul călătoriilor cu avionul, companiile aeriene pot solicita documente pentru verificarea identității și îndeplinirea condițiilor de transport.
Prin urmare, eliminarea controalelor sistematice nu trebuie interpretată drept o permisiune de a călători fără actele cerute de lege.
Ce poate face un părinte atunci când celălalt refuză să semneze?
Refuzul acordului parental este una dintre cele mai dificile situații pentru familiile separate, mai ales când există o vacanță rezervată sau un eveniment important pentru copil.
Totuși, legea nu îi oferă unui părinte un drept nelimitat de a bloca orice deplasare internațională.
Atunci când părinții nu ajung la o înțelegere, conflictul poate fi soluționat de instanța competentă, care analizează împrejurările concrete și interesul superior al copilului.
În funcție de situație, poate fi solicitată suplinirea acordului pentru eliberarea pașaportului, pentru o anumită deplasare sau pentru ambele.
Avocatul Claudia Chiriță, din Baroul București, explică într-un material publicat pe SfatulPărinților.ro ce posibilități juridice există atunci când tatăl refuză acordul pentru pașaportul copilului sau plecarea în străinătate, inclusiv diferențele dintre procedurile judiciare disponibile.
Important este că instanța nu înlocuiește automat acordul doar pentru că unul dintre părinți îl solicită. Judecătorul trebuie să stabilească dacă deplasarea este justificată și dacă există riscuri pentru minor.
Refuzul trebuie să aibă un motiv întemeiat?
Un părinte poate exprima îngrijorări legitime privind siguranța copilului, destinația, condițiile călătoriei sau posibilitatea ca minorul să nu se mai întoarcă în România.
De exemplu, o opoziție susținută de indicii concrete privind intenția celuilalt părinte de a se stabili definitiv în străinătate poate necesita o analiză judiciară aprofundată.
În schimb, un refuz motivat exclusiv de conflictele personale dintre foștii soți poate avea o greutate diferită în evaluarea instanței.
Ceea ce contează nu este cine a inițiat divorțul sau cine se consideră îndreptățit să decidă, ci efectul deplasării asupra copilului.
Vacanță în străinătate sau mutare definitivă? Diferența juridică este esențială
O călătorie de șapte zile în Italia și mutarea copilului pentru un an școlar în Germania nu reprezintă aceeași situație juridică.
În primul caz discutăm despre o deplasare temporară, cu o perioadă determinată și, în mod obișnuit, cu intenția clară de întoarcere.
În al doilea caz poate interveni schimbarea locuinței copilului, care afectează aspecte importante ale vieții sale: școala, mediul social, relația cu celălalt părinte și programul de legături personale.
Articolul 497 din Codul civil reglementează schimbarea locuinței copilului atunci când aceasta afectează exercitarea autorității sau a drepturilor părintești. În asemenea situații, acordul celuilalt părinte poate fi necesar, iar neînțelegerile sunt soluționate de instanța de tutelă.
Poate un părinte să se mute în străinătate cu copilul pentru un loc de muncă?
Obținerea unui contract de muncă în altă țară poate constitui un argument relevant, dar nu oferă automat dreptul de a muta copilul fără respectarea autorității părintești.
Instanța poate analiza condițiile de locuit, continuitatea educației, stabilitatea financiară, adaptarea copilului și posibilitățile de menținere a relației cu părintele rămas în România.
Sunt importante și vârsta minorului, atașamentul față de mediul actual și eventualele nevoi educaționale sau medicale.
O relocare trebuie analizată distinct de o simplă vacanță, chiar dacă părintele care dorește mutarea consideră că aceasta va aduce beneficii economice familiei.
Ce se întâmplă dacă minorul locuiește deja în străinătate?
Există și situații în care copilul are domiciliul sau reședința în alt stat, iar deplasarea din România reprezintă întoarcerea la locuința sa obișnuită.
Legea nr. 248/2005 prevede condiții speciale pentru minorii care se deplasează către statul în care au domiciliul sau reședința, în baza documentelor justificative corespunzătoare.
Aceasta nu înseamnă că simpla prezentare a unei rezervări de avion sau afirmația că minorul locuiește în străinătate este suficientă.
Trebuie verificat dacă documentele dovedesc situația cerută de lege și dacă destinația deplasării corespunde statului respectiv.
Este o diferență importantă între întoarcerea unui copil la reședința sa legală și intenția unui părinte de a stabili pentru prima dată reședința copilului într-o altă țară.
Copilul poate fi ascultat de instanță? Ce importanță are opinia lui?
În conflictele dintre părinți, perspectiva copilului este uneori trecută pe plan secund, deși decizia îl privește direct.
Codul civil prevede ascultarea obligatorie a copilului care a împlinit 10 ani în procedurile judiciare sau administrative care îl privesc, în condițiile legii. Și un copil mai mic poate fi ascultat dacă autoritatea competentă consideră necesar acest lucru.
Opinia minorului trebuie analizată în raport cu vârsta și gradul său de maturitate.
De exemplu, un adolescent care dorește să participe la o competiție internațională poate explica instanței de ce deplasarea este importantă pentru el.
Totuși, opinia copilului nu echivalează cu un drept absolut de a decide singur. Judecătorul trebuie să evalueze toate împrejurările relevante.
Este important ca minorul să nu fie pus în situația de a alege între părinți sau de a susține conflictul unuia împotriva celuilalt.
Ce riscuri există dacă un părinte pleacă fără acordul necesar?
Plecarea în străinătate fără respectarea condițiilor legale poate produce consecințe serioase.
În funcție de circumstanțe, pot apărea probleme privind verificarea documentelor, litigii referitoare la autoritatea părintească sau proceduri pentru întoarcerea copilului.
O situație deosebit de sensibilă este aceea în care un părinte pleacă temporar cu minorul, dar ulterior decide să nu îl mai aducă în România.
Dacă sunt îndeplinite condițiile legale, pot deveni aplicabile mecanismele internaționale privind deplasarea sau reținerea ilicită a copiilor, inclusiv Convenția de la Haga din 1980 și, pentru cazurile relevante din Uniunea Europeană, Regulamentul (UE) 2019/1111.
Aceste instrumente urmăresc, printre altele, soluționarea situațiilor în care un copil este deplasat sau reținut peste graniță cu încălcarea drepturilor de încredințare în sensul normelor aplicabile.
Nu orice călătorie efectuată fără un document reprezintă automat răpire internațională de copii. Încadrarea juridică depinde de drepturile părintești existente, de reședința obișnuită a minorului și de împrejurările concrete.
Cum pot fi prevenite conflictele înainte de plecare?
Pentru părinții divorțați, o organizare atentă poate preveni numeroase probleme juridice și financiare.
În primul rând, este util ca discuția despre călătorie să înceapă înainte de rezervarea serviciilor nerambursabile.
Celălalt părinte ar trebui să cunoască destinația, perioada aproximativă, persoanele care însoțesc copilul și modalitatea de contact pe durata deplasării.
În al doilea rând, este recomandabil ca părinții să păstreze comunicarea în scris atunci când există neînțelegeri repetate. Mesajele și corespondența pot ajuta ulterior la clarificarea situației.
De asemenea, trebuie verificată valabilitatea documentelor, inclusiv cerințele specifice țării de destinație.
O problemă administrativă identificată cu două luni înainte de plecare este, de regulă, mai ușor de gestionat decât una descoperită cu o zi înaintea zborului.
De ce nu trebuie cumpărate bilete nerambursabile înainte de clarificarea acordului?
Existența unor bilete cumpărate nu obligă celălalt părinte să semneze și nici nu garantează admiterea unei cereri în instanță.
Deși o rezervare poate contribui la demonstrarea caracterului concret al deplasării, simplul risc de a pierde banii nu înlocuiește condițiile juridice necesare.
În cazul unei neînțelegeri cunoscute, este mai prudent ca părintele să clarifice mai întâi posibilitatea legală a călătoriei.
Întrebări frecvente despre călătoria minorilor în străinătate
Pot pleca în Grecia cu copilul dacă sunt divorțată și minorul locuiește cu mine?
În principiu, dacă autoritatea părintească este exercitată în comun, este necesar acordul celuilalt părinte sau existența unui temei legal care permite călătoria fără acesta. Stabilirea locuinței copilului la mamă nu elimină automat această obligație.
Mai este necesară declarația notarială dacă mergem în Ungaria sau Austria?
Da, atunci când situația juridică a minorului impune acordul celuilalt părinte. Apartenența României la spațiul Schengen nu a eliminat condițiile legale referitoare la călătoriile minorilor, chiar dacă nu mai există controale sistematice la frontierele interne.
Dacă tatăl nu plătește pensia alimentară, mai trebuie să își dea acordul?
Neplata pensiei de întreținere nu conduce automat la pierderea autorității părintești. Obligațiile financiare și drepturile privind deciziile importante pentru copil sunt chestiuni juridice distincte. Situația poate necesita intervenția instanței.
Poate bunica să călătorească în străinătate cu nepotul?
Da, dacă sunt respectate condițiile prevăzute de lege pentru minorii însoțiți de o altă persoană majoră. În mod obișnuit, sunt necesare acordurile părinților sau documentele care justifică o excepție, precum și îndeplinirea celorlalte cerințe aplicabile.
Dacă am autoritate părintească exclusivă, mai trebuie să merg la notar?
Nu este necesar acordul celuilalt părinte în situațiile în care legea recunoaște efectele hotărârii de exercitare exclusivă a autorității părintești. Totuși, trebuie prezentate documentele justificative corespunzătoare, iar cerințele de călătorie trebuie verificate înaintea plecării.
Ce fac dacă celălalt părinte refuză acordul cu câteva zile înainte de vacanță?
Poate fi analizată posibilitatea unei cereri urgente în instanță, inclusiv pe calea ordonanței președințiale, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Nu există însă garanția obținerii unei hotărâri înainte de plecare, motiv pentru care este importantă consultarea rapidă a unui avocat.
Interesul copilului trebuie să rămână prioritar
Călătoriile în străinătate pot contribui la educația, dezvoltarea și experiențele personale ale unui copil. În același timp, dreptul minorului de a păstra relații cu ambii părinți și nevoia sa de stabilitate nu pot fi ignorate.
Pentru părinții divorțați, soluția nu constă întotdeauna într-un proces. Uneori, comunicarea clară, documentele pregătite din timp și înțelegerea obligațiilor legale pot evita un conflict.
Atunci când acordul nu poate fi obținut, legislația română oferă mecanisme pentru soluționarea neînțelegerilor, însă fiecare caz trebuie evaluat individual.
În 2026, cea mai importantă recomandare pentru părinții care intenționează să călătorească în străinătate cu minorul este să verifice din timp atât documentele de călătorie, cât și situația juridică a autorității părintești. O vacanță nu ar trebui să devină un nou motiv de conflict, iar deciziile privind copilul trebuie luate în funcție de nevoile și interesele acestuia.
