Cand satelitul Sputnik a orbitat in jurul Pamantului in octombrie 1957, Uniunea Sovietica a trecut inainte in cursa spatiala. Razboiul Rece era declansat, iar Statele Unite s-au grabit sa raspunda in natura. Filialele armatei americane dezvoltasera sateliti inca de la mijlocul anilor 1940, dar acum a devenit clar ca o agentie spatiala dedicata era in regula. Presedintele Dwight Eisenhower si senatorul Lyndon B. Johnson au condus actiunea. Congresului a avut nevoie de aproape un an intreg de la lansarea Sputnikului pentru a decola Administratia Nationala pentru Aeronautica si Spatiu (NASA).
Nici un minut nu a fost pierdut in eliminarea conducerii sovieticilor: chiar inainte ca NASA sa functioneze, SUA si-au trimis propriul satelit pe orbita. America era oficial in epoca spatiala.
NASA a devenit operationala la 1 octombrie 1958. Chiar de la inceput, obiectivele sale au fost inalte: administratia planuia sa extinda cunostintele umane despre spatiu; sa conduca lumea in domeniul inovatiilor tehnologice legate de spatiu; dezvolta vehicule care pot transporta atat echipamente, cat si organisme vii in spatiu; si sa se coordoneze cu agentiile spatiale internationale pentru a obtine cele mai mari progrese stiintifice posibile. In ultimii 60 de ani, NASA a atins fiecare dintre aceste obiective si continua sa caute raspunsuri la unele dintre cele mai mari mistere ale stiintei, pe masura ce evolueaza odata cu o lume in schimbare.
Administratia a reflectat intotdeauna valorile in schimbare ale societatii americane. Ca raspuns la opinia publica, a incurajat tot felul de inovatii tehnologice si a adunat date vitale despre clima planetei Pamant. Cu toate acestea, principala aspiratie a NASA ramane aceeasi: explorati fiecare colt al spatiului pentru a ne extinde cunostintele despre univers.
In acest articol, vom analiza unele dintre cele mai mari realizari ale NASA de pana acum. Este greu sa alegi dintre faptele incredibile din CV-ul NASA, dar unele dintre succesele sale sunt mai monumentale decat altele. Aceasta lista prezinta cateva dintre acele momente grozave din stiinta, incepand cu lansarea primei nave spatiale americane: Explorer 1, un mic satelit care a facut o descoperire uriasa.
10: Explorer 1, primul satelit din SUA
Imediat dupa vestea succesului Sputnik, Jet Propulsion Laboratory (JPL), care va fi in curand Laboratorul NASA Jet Propulsion, a inceput sa proiecteze satelitul care avea sa urmareasca Sputnik-ul in spatiu. A durat mai putin de trei luni pentru ca JPL sa termine Explorer 1.
Satelitul a mers in spatiu la bordul unei rachete si a transportat echipamente concepute pentru a ajuta oamenii de stiinta sa studieze razele cosmice de pe orbita Pamantului. Explorer 1 a masurat 80 inchi (203 centimetri) lungime si 6,25 inchi (15,9 centimetri) in diametru si cantarea 30 de lire sterline (14 kilograme). Satelitul a inconjurat planeta de 12 ori si jumatate pe zi, altitudinea sa fluctuand de la 1.563 mile (2.515 kilometri) la 220 mile (354 kilometri) deasupra Pamantului, in timp ce masura radiatia cosmica din mediul sau.
Intelegerea noastra despre atmosfera Pamantului a fost schimbata pentru totdeauna de acest mic obiect. Odata ce Explorer 1 a ajuns in spatiu, a inceput sa colecteze informatii despre razele cosmice de acolo. Unele dintre citirile transmise de la Explorer 1 au aratat o activitate a razelor cosmice care a fost semnificativ mai mica decat se asteptau oamenii de stiinta. Fizicianul James Van Allen a emis ipoteza ca cauza anomaliei a fost in esenta o interferenta cu detectorul de raze cosmice al satelitului. El credea ca Explorer 1 a trecut printr-o centura de radiatii necunoscuta pana atunci, care a suprasaturat instrumentele de la bord cu particule incarcate.
Un alt satelit, trimis pe orbita doua luni mai tarziu, a furnizat date care sustin teoria lui Van Allen, iar centurile de radiatii Van Allen din jurul Pamantului au intrat in cartile de stiinta. Explorer 1 a patruns in atmosfera Pamantului si a ars in martie 1970, dupa ce a orbit Pamant de 58.000 de ori.
Un satelit lansat 20 de ani mai tarziu a dezvaluit perspective care au mers cu mult dincolo de cartile de stiinta. Sarcina utila a acestui satelit ar furniza imagini de inalta rezolutie ale spatiului in casele noastre.
9: Telescopul spatial Hubble, universul dezvaluit
Inainte de 1990, viziunea noastra asupra spatiului provenea in mare parte de la telescoape de lumina de la sol. Imaginile erau interesante, dar nu foarte clare, iar optica nu putea vedea suficient de departe pentru a ne oferi privelistile dorite de astronomi. Atmosfera Pamantului, cu toti norii sai, vaporii de apa si gaze, tinde sa distorsioneze lumina extraterestra, asa ca nu este ingrozitor de favorabila captarii de imagini clare.
Solutia? Pune telescoape de cealalta parte a atmosferei Pamantului, unde lumina ar calatori catre obiecte indepartate si va reveni nestingherita. Acolo intervine Telescopul Spatial Hubble (HST). Nu a fost primul telescop spatial, dar HST s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante obiecte din punct de vedere stiintific construit vreodata. Numit dupa astronomul Edwin Hubble, acest telescop a facut peste 1,5 milioane de observatii astronomice si a analizat peste 40.000 de obiecte spatiale diferite.
Astazi inca ofera omenirii imagini clare si fascinante ale universului nostru. In plus, HST faciliteaza mereu noi descoperiri. Peste 15.000 de lucrari stiintifice s-au bazat pe datele furnizate de telescop.
Pentru a crea Hubble, NASA si-a unit fortele cu Agentia Spatiala Europeana la mijlocul anilor 1970. Initial, satelitul trebuia sa se lanseze in 1983, dar intarzierile in constructie si consecintele politice de la dezastrul Challenger din 1986 l-au tinut la pamant pana in 1990, cand Hubble a intrat in sfarsit pe orbita.
Telescopul spatial Hubble ne permite sa urmarim expansiunea universului intr-un mod neinchipuit pana acum. Nu numai ca are o rezolutie de 10 pana la 20 de ori mai mare decat a unui telescop de la sol, dar o piatra de hotar tehnologica a facut ca imaginile sale sa fie accesibile oamenilor de stiinta si publicului larg deopotriva. Odata cu aparitia internetului, oamenii ar putea sta acasa si ar putea privi universul derulandu-se in toata gloria de inalta rezolutie, plina de culoare. Hubble a dezvaluit lumea, iesind la miliarde de ani lumina de Pamant, tuturor celor carora le-a pasat sa o vada.
Astazi, Hubble lucreaza impreuna cu alte observatoare mari NASA pentru a ne extinde cunostintele cosmice. Inainte de inceputul mileniului, administratia a trimis un alt telescop spatial, unul care foloseste raze X in loc de lumina vizibila pentru a capta imagini uluitoare ale universului.
8: Observatorul de raze X Chandra, Universul de inalta energie
In 1999, NASA a lansat ceea ce a fost timp de multi ani cel mai sensibil telescop cu raze X construit vreodata. Acest instrument putea vedea lucruri pe care nimeni nu le-a mai vazut pana acum, cum ar fi fractiunea de secunda cand particulele spatiale dispar intr-o gaura neagra.
Telescoapele cu raze X sunt diferite de telescoapele optice mai obisnuite cu care suntem familiarizati cu totii. In loc sa se bazeze pe lumina vizibila pentru a forma o imagine, Observatorul de raze X Chandra foloseste particule cu energie mai mare, si anume razele X.
Datorita atmosferei in forma de scut a planetei noastre, razele X care provin din alte parti ale universului nu pot fi observate aici, pe Pamant. In schimb, oamenii de stiinta trebuie sa documenteze acestea prin intermediul telescoapelor specializate care au fost trimise in spatiu. Orbitand in jurul Pamantului la o altitudine de 200 de ori mai mare decat Hubble, Chandra este de 25 de ori mai sensibila decat orice telescop cu raze X anterior.
Acolo sus, se concentreaza asupra portiunilor cu energie inalta ale universului. Observatorul de raze X Chandra a furnizat pana acum imagini clare cu ramasitele de supernove, quasari, stele care explodeaza si gauri negre supermasive, ajutandu-ne in acelasi timp sa sondam misterele materiei intunecate. Si la inceputul acestui deceniu, a detectat raze X cu energie scazuta de la Pluto.
Cu informatiile pe care le ofera despre viata si moartea stelelor, Chandra ne va imbunatati intelegerea originilor universului. De asemenea, ne-ar putea ajuta sa evaluam locuibilitatea planetelor indepartate.
Vorbind despre viata insasi, ce zici de felul care ar putea exista pe alte planete? Urmatorul pe lista noastra de succese NASA este Juno, o sonda spatiala care ne face sa ne cunoastem mai bine cu gigantul gazos Jupiter.
7: Nava spatiala Juno, o calatorie pe Jupiter
In 1972, sonda NASA Pioneer 10 a devenit primul obiect artificial care a trecut prin centura de asteroizi. Dupa ce a traversat, nava spatiala a deschis din nou un nou teren cand a facut pasul fara precedent de a observa o asa-numita planeta exterioara – in acest caz, Jupiter.
Acum o alta sonda verifica gigantul gazos. Lansat de la statia de forte aeriene din Cape Canaveral pe 5 august 2011, misiunea lui Juno este de a studia diferite aspecte ale lui Jupiter, inclusiv campurile gravitationale ale planetei si atmosfera furtunoasa. Sonda a ajuns in sfarsit pe planeta colosala pe 4 iulie 2016. Pe drum, Juno a stabilit un nou record de calatorii in spatiu. Un trio de retele solare de 30 de picioare (9 metri) alimenteaza aceasta ambarcatiune magnifica. Pe 13 ianuarie 2016, Juno s-a aflat la 493 de milioane de mile (793 de milioane de kilometri) distanta de soare. Nicio alta nava spatiala alimentata cu energie solara nu a parcurs vreodata o distanta atat de mare.
Sonda orbiteaza in prezent gigantul gazos intr-un mod eliptic, urmand o ruta care il aduce la aproximativ 2.600 de mile (4.200 de kilometri) de varfurile norilor lui Jupiter. Juno a facut cateva descoperiri uluitoare pana acum. De exemplu, datorita datelor colectate, stim acum ca benzile iconice ale lui Jupiter nu sunt doar decoratiuni la nivel de suprafata; fluxurile cu jet care le conduc pot circula la cel putin 1.864 de mile (3.000 de kilometri) adancime.
O alta nava spatiala, lansata cu doi ani inainte de Pioneer 10, a facut ceva si mai convingator. In loc sa navigheze in centura de asteroizi sau sa-l interogheze pe Jupiter, a salvat un echipaj uman care ar fi putut fi pierdut pentru totdeauna in spatiu.
6: Apollo 13, Brilliance at Mission Control
Apollo 13 se indrepta spre Luna. Pe 11 aprilie 1970, nava spatiala a decolat. Cincizeci si cinci de ore si 55 de minute mai tarziu, o explozie a oprit aproape toate sistemele necesare pentru a sustine viata la bord.
Sirul de evenimente care a condus la explozie a inceput in 1965, cu o supraveghere care a implicat termostatele rezervorului de oxigen. Tancul nr. 2 – care fusese avariat inainte de lansare – s-a rupt violent cand un ventilator a fost pornit. Asta a pregatit scena pentru una dintre cele mai uimitoare salvari colaborative din istorie. Atat de multe lucruri au mers prost pe Apollo 13, este un miracol ingineresc faptul ca echipajul – astronautii James Lovell, John Swigert si Fred Hayes – au ajuns acasa, daramite sa fie in viata si bine.
La cateva minute dupa ce echipajul a finalizat o transmisie de televiziune din spatiu, spunand Americii ca totul mergea bine, o explozie a zguduit nava spatiala. Un dezastru a dus la altul. Cand rezervorul nr. 2 a explodat, forta a facut ca un alt rezervor de oxigen sa functioneze defectuos. Imediat dupa, doua dintre cele trei celule de combustibil ale ambarcatiunii s-au inchis. Apollo 13 se afla la 200.000 de mile (321.868 kilometri) distanta de casa, aerisind oxigen in spatiu, iar alimentarea sa normala de energie electrica, apa, oxigen, caldura si lumina fusese intrerupta.
Ingeniozitatea care a urmat este o marturie a geniului mintii si spiritului uman. Pentru a conserva orice energie, hrana, apa si oxigen ramase, astronautii de la bordul Apollo 13 au supravietuit aproape fara mancare, apa si somn si la temperaturi care au scazut aproape de inghet. Membrii echipajului au slabit 31,5 lire sterline (14,3 kilograme) in mai putin de sase zile.
Intre timp, oamenii de serviciu la centrul de control al misiunii NASA din 11 aprilie pana in 17 aprilie au gasit o modalitate de a-i aduce pe barbati acasa. Au facut luni de calcul in zile. Ei au gasit o modalitate de a face ca modulul lunar sa sprijine echipajul si sa aduca nava spatiala inapoi pe Pamant, desi nu a fost niciodata destinata acestui scop. Canistrele care eliminau dioxidul de carbon din modulul de comanda nu se potriveau cu sistemul din modulul lunar. Asadar, Mission Control a gasit o modalitate prin care astronautii sa-i faca sa se potriveasca folosind unelte pe care le aveau la bord: carton, pungi de plastic si banda adeziva.
Totusi, fara controale, fara suport de viata prelungit si fara sistem de navigatie, cea mai mare problema dintre toate a fost cum sa aduca nava intr-o traiectorie pentru o aterizare pe Pamant. Apollo 13 a facut deja ajustarile planificate pentru o aterizare pe Luna inainte de explozia initiala.
Controlul misiunii a elaborat un plan. Navigarea la bord s-a bazat pe gasirea unei stele cheie. Sistemul acela era scos. In trei ore, NASA a gasit o modalitate de a folosi in schimb soarele, o serie de calcule care ar dura in mod normal trei luni; si au gasit o modalitate de a folosi tractiunea lunii pentru a aduce ambarcatiunea in pozitia corecta, pentru ca trebuiau sa economiseasca toata puterea pentru calatoria acasa.
Calculele bazate pe soare s-au dovedit a fi precise cu mai putin de 1 grad. Apollo 13 a rotunjit Luna si a coborat spre Pamant. Pe peretii modulului lunar se formase atat de mult condens din zilele de frig, incat atunci cand nava spatiala a pornit in cele din urma — si s-a incalzit — pentru calatoria acasa, a plouat in interiorul cabinei.
Apollo 13 a aterizat cu succes pe 17 aprilie 1970, in Oceanul Pacific. In timp ce toti astronautii erau bine, nava spatiala, desigur, nu era. Dar asta era tipic pentru vremea respectiva. NASA nu a avut o nava spatiala reutilizabila functionala pana in 1981, cand prima naveta spatiala, numita Columbia, a facut istorie.
5: Naveta spatiala, o nava spatiala reutilizabila
In 1972, programul Apollo se termina, iar NASA facea cateva cercetari tehnologice. Rachetele Apollo erau nave spatiale de unica folosinta. Costul pe misiune a fost, ei bine, astronomic. O nava spatiala reutilizabila nu numai ca ar economisi bani, dar ar fi si un progres tehnologic uimitor.
Dupa ce presedintele Richard Nixon a anuntat planul de a construi o nava spatiala reutilizabila care va rula mai multe, poate un numar nedefinit de misiuni, NASA a dezvoltat designul de baza: doua rachete de amplificare solide atasate la un modul orbiter si un rezervor de combustibil extern.
Proiectul s-a confruntat cu obstacole considerabile. Deoarece echipamentul care a protejat navele spatiale anterioare de atmosfera arzatoare a Pamantului s-a dezintegrat in esenta in timpul reintrarii, NASA avea nevoie de un concept complet nou de scut termic. A venit cu o metoda de acoperire a mestesugului cu placi ceramice care ar absorbi caldura fara a se degrada. Cealalta reproiectare majora a avut de-a face cu aterizarea in sine. Vechea nava spatiala practic a prabusit prin atmosfera si s-a improscat in ocean. Este greu sa reutilizati echipamentul dupa o aterizare pe apa. Noua nava spatiala ar ateriza mai mult ca un planor, pe o banda de aterizare reala.
Au durat noua ani de la inceputul proiectului pana la primul zbor. In 1981, naveta spatiala Columbia a decolat si misiunea sa primara a avut succes. NASA a reusit sa creeze o nava spatiala reutilizabila.
Columbia a fost urmata de alte patru navete spatiale: Challenger, Discovery, Atlantis si Endeavour. Din 1981 pana in 2011, acest cvintet a zburat un total de 135 de misiuni, multe dintre acestea implicand sejururi la Statia Spatiala Internationala (ISS).
Un efort de colaborare uimitor, ISS a fost facuta pentru a avansa explorarea spatiului. Acum sa ne intoarcem la primele zile ale acelei nobile urmariri pentru o poveste despre primii oameni care au pus vreodata ochii pe partea indepartata a lunii…
4: Misiunea Apollo 8, o Ajun de Craciun lunar
Inainte ca NASA sa poata pune un om pe Luna, agentia trebuia sa stie ca dispunea de tehnologia necesara pentru a aduce un echipaj acolo, in primul rand. Orice astfel de drum ar reprezenta o provocare gigantica. Pana in 1968, cativa oameni au urcat in spatiu, dar niciunul dintre acesti pionieri timpurii nu a parasit orbita joasa a Pamantului in acest proces.
Cu toate acestea, adversitatea poate fi un mare motivator. Din motive pe care le vom discuta in curand, NASA se confrunta cu presiuni politice pentru a executa o aterizare pe luna americana inainte de incheierea deceniului. Timpul se scurgea. Asadar, pe 19 august 1968, administratia a anuntat ca va fi incercata o excursie cu echipaj, in jurul Lunii, in decembrie.
Astronautii Frank Borman, James A. Lovell si William Anders – care se pregateau pentru un tip foarte diferit de misiune – au fost desemnati in acest demers. Dupa o perioada intensa de antrenament, cei trei barbati s-au imbarcat intr-o racheta Saturn V de 363 de picioare (110,6 metri) si au fost lansate in spatiu pe 21 decembrie 1968. Misiunea Apollo 8 incepuse oficial.
Trei zile si un incident de varsaturi urate mai tarziu, echipajul Apollo 8 a ajuns la destinatie, intrand pe orbita lunii pe 24 decembrie. Milioane de spectatori de pe pamant au facut calatoria cu ei in mod indirect; intr-o prima televiziune, misiunea a fost transmisa in direct in gospodariile din intreaga lume. Pe masura ce fotografiile facute de pe Saturn V au aparut pe ecran, Borman, Lovell si Anders au creat atmosfera pentru publicul lor din Ajunul Craciunului citand Cartea Genezei.
Unul dintre instantaneele pe care le-au capturat s-ar dovedi deosebit de important. Intitulata incorect Earthrise, aceasta imagine iconica arata planeta noastra albastra, pe jumatate ascunsa in intuneric, plutind deasupra orizontului lunar. Potrivit site-ului oficial al NASA, imaginea evocatoare „a fost creditata pentru ca a inspirat inceputul miscarii ecologiste”.
Misiunea s-a incheiat cu intoarcerea in siguranta a echipajului pe planeta lor natala pe 27 decembrie 1968. Apollo 8 a pus bazele pentru „un pas mic” al lui Neil Armstrong pe suprafata lunara. Tot ceea ce invatam acum ne apropie de o continuare mult asteptata: Misiuni cu oameni pe Marte. Si vorbind despre planeta rosie…
3: Mars Science Laboratory, un Rockhound pe Planeta Rosie
Intr-o lume indepartata, una care se afla la o distanta medie de 140 de milioane de mile (225 de milioane de kilometri) de a noastra, exista un vehicul cu propulsie nucleara de marimea unui SUV, cu propriul sau cont de Twitter. Doamnelor si domnilor, sa vorbim despre Curiosity Rover.
In 1997, Mars Pathfinder de la NASA a devenit prima nava spatiala care a aterizat pe o alta planeta (puteti ghici care) fara sa o orbiteze mai intai. Unul dintre cei mai ambitiosi succesori ai lui Pathfinder este Mars Science Laboratory, o sonda de 2,5 miliarde de dolari a carei atractie principala este un rover cu sase roti numit „Curiosity”. Roverele anterioare erau alimentate de panouri solare, ceea ce le lasa la cheremul furtunilor de praf martiane si a perioadelor de lumina slaba. Curiozitatea ocoleste aceste probleme prin utilizarea plutoniului pentru a genera electricitate.
Pentru un rover martian, Curiosity este uriasa. Cantarind 1.982 de lire sterline (899 kilograme), are 10 picioare (3,04 metri) lungime pe noua picioare (2,74 metri) latime si sapte picioare (2,13 metri) inaltime. Acest lucru face vehiculul de patru ori mai greu – si de doua ori mai lung – decat doua dintre roverele care l-au precedat pe Marte, si anume Spiritul si Opportunity. Oh, da, iar Curiosity depaseste total roverul Pathfinder, care avea dimensiunile brute ale unui cuptor cu microunde.
Volumul ambarcatiunii a fortat NASA sa execute un proces complex de aterizare care implica o parasuta separata si rachete de unica folosinta. Pe 6 august 2012, Laboratorul de Stiinte Martiane a aterizat cu succes pe suprafata Planetei Rosii. A petrecut ultimii sase ani examinand geologia si clima celui mai apropiat vecin al nostru planetar. Printre altele, Curiosity a gasit dovezi convingatoare care indica faptul ca atat apa lichida, cat si moleculele organice ar fi putut exista candva pe Marte.
In plus, „bot-ul este o celebritate pe internet. Un cont de Twitter pe numele Curiosity, condus de echipa de social media NASA are 3,94 milioane de urmaritori.
Curiosity si celelalte rovere de pe Marte ne-au oferit informatii cruciale despre Planeta Rosie. Milioane de americani spera sa vada intr-o zi NASA punand o fiinta umana acolo. Dar acel vis comun nu ar exista daca nu ar fi urmatoarea realizare de pe lista noastra.
2: Freedom 7, primul american in spatiu
Primul astronaut american care a orbitat in jurul Pamantului a fost Alan Shepard si a parasit Pamantul pe 5 mai 1961. Nu a fost primul om in spatiu; un astronaut sovietic pe nume Iuri Gagarin are aceasta distinctie. Dar Shepard a fost intrarea NASA in analele zborului spatial uman.
A fost o zi nervoasa pentru NASA. Numaratoarea inversa, impartita in doua parti, astfel incat Shepard si echipajul de lansare sa se poata odihni inainte de a veni momentul adevarului, a durat mai mult de 24 de ore. NASA a oprit-o de mai multe ori pentru verificari minore ale echipamentelor si, in cele din urma, a fost T-15 minute pana la decolare. Shepard era la bord, pilotii vehiculului de lansare erau pregatiti si toate sistemele functionau. Apoi norii s-au mutat inauntru.
Vremea nu a fost o problema pentru lansare. Dar a fost o problema pentru fotograful care a acoperit cel mai mare eveniment NASA de pana acum. Asa ca NASA a amanat lansarea pana cand norii s-au curatat. In timp ce asteptau, unul dintre invertoarele de putere ale orbiterului a dat semne de probleme, iar inginerii au rezolvat problema in 86 de minute. Apoi numaratoarea inversa a inceput din nou. Inca o data, a existat o intrerupere la T-15, de data aceasta pentru ca NASA a optat sa verifice de doua ori un echipament de navigatie.
Restul numaratorii inverse a mers fara probleme, iar lansarea, la 9:34 am, a declansat fara probleme. Shepard a ajuns pe orbita Pamantului la o altitudine de 116,5 mile (187,5 kilometri). A petrecut 15 minute si 28 de secunde acolo sus, calatorind 303 mile (487 kilometri) in jurul Pamantului la 5.134 mile pe ora (8.262 kilometri pe ora). Cand s-a improscat in Oceanul Atlantic, a finalizat o misiune perfecta si a deschis calea pentru fiecare misiune cu echipaj NASA care urma sa vina.
Misiunea care a consolidat locul NASA in istorie a venit opt ani mai tarziu. A fost atat de monumental incat teoreticienii conspiratiei isi pun la indoiala valabilitatea pana astazi.
1: Apollo 11, o plimbare pe Luna
La doar 20 de zile dupa ce Alan Shepard a orbitat in jurul Pamantului, presedintele John F. Kennedy a anuntat misiunea care va fi cea mai mare realizare a NASA: America mergea pe Luna. Ca raspuns, NASA a initiat programul spatial Apollo.
A fost nevoie de opt ani pentru a realiza scopul declarat al lui Kennedy. Apollo 1 in 1967 a fost un dezastru: toti cei trei astronauti de la bord au murit intr-un incendiu pe rampa de lansare. In urmatorii doi ani, NASA a mai desfasurat noua misiuni, testand diverse aspecte ale operatiunii. Lucrarea s-a mutat rapid: cand au aparut intarzieri ale echipamentelor, NASA tocmai a trecut la alte echipamente.
Dar Apollo 11 a fost prima misiune care a aterizat efectiv oamenii pe Luna. Cand astronautul Neil Armstrong a pus piciorul pe suprafata sa pe 20 iulie 1969 si a rostit cuvintele „Un pas mic pentru [un] om, un salt gigant pentru omenire”, se estimeaza ca 530 de milioane de oameni din intreaga lume priveau cu nerabdare.
Aterizarea a fost un eveniment atat de mare, sunt cei care cred ca nu s-ar fi putut intampla – ca toata treaba a fost pusa in scena. Desigur, a fost un eveniment de proportii hollywoodiene – a fost atat scenariu, cat si coregrafie. Dar asta pentru ca aterizarea pe Luna a fost momentul NASA in centrul atentiei, o premiera pentru cartile recordurilor si o realizare aproape de neconceput in era spatiala.
Au mai fost cinci misiuni Apollo pe Luna. Doar o duzina de oameni au pus vreodata piciorul pe suprafata ei. Este meritul de durata al NASA ca fiecare dintre ei a facut acest lucru ca astronaut in programul Apollo. In momentul scrierii acestui articol, ultima persoana care a calcat pe suprafata lunii a fost regretatul Gene Cernan din Apollo 17. Inainte de a se intoarce pe Pamant, el a exprimat in cuvinte semnificatia zilei