Revolutia Verde se refera la un proiect agricol transformator din secolul al XX-lea care a folosit genetica plantelor, sisteme moderne de irigare si ingrasaminte chimice si pesticide pentru a creste productia de alimente si a reduce saracia si foamea in tarile in curs de dezvoltare. Revolutia Verde a inceput in Mexic, unde oamenii de stiinta au dezvoltat un soi hibrid de grau care a extins dramatic recoltele. Dupa introducerea sa, foamea si malnutritia au scazut semnificativ.
Ulterior, modelul a fost extins in Asia, America Latina si mai tarziu in Africa pentru a creste productia de alimente pentru populatia in crestere, fara a consuma mult mai mult pamant. De-a lungul timpului, insa, tehnicile si politicile Revolutiei Verzi au fost puse sub semnul intrebarii, deoarece au condus la inegalitate si degradarea mediului.
Istorie
Revolutia Verde a transformat economiile rurale folosind sisteme industriale de productie alimentara deja raspandite in tarile bogate din vest, dar cu noi soiuri de plante. In anii 1940, un agronom nascut in Iowa, pe nume Norman Borlaug, a inceput sa lucreze cu oamenii de stiinta mexicani la un grau mai rezistent la boli, cu randament ridicat. Multi fermieri mexicani la acea vreme s-au luptat cu solul epuizat, agentii patogeni ai plantelor si productiile scazute.
Oamenii de stiinta au dezvoltat grau mai mic, cu crestere rapida, care necesita mai putin teren pentru a produce mai multe cereale. A avut un efect dramatic: intre 1940 si mijlocul anilor 1960, Mexicul a atins autosuficienta agricola. Rezultatele au fost vestite ca un miracol agricol, iar tehnicile au fost extinse la alte culturi si regiuni care se confrunta cu insecuritatea alimentara.
Pana in anii 1960, India si Pakistanul se confruntau cu o crestere a populatiei si o penurie de alimente care amenintau milioane de oameni cu foamete. Tarile au adoptat programul mexican de grau si noile soiuri au inflorit, recoltele crescand considerabil pana la sfarsitul anilor 1960.
Orezul, o cultura de baza pentru milioane de oameni, a fost o alta tinta. Cercetarile din Filipine au imbunatatit dramatic productivitatea orezului si noile soiuri si tehnici s-au raspandit in Asia. China a intreprins propria cercetare a orezului si a aplicat tehnicile Revolutiei Verzi la scara masiva pentru a-si hrani populatia in crestere. Intre anii 1970 si 1990, productia de orez si grau in Asia a crescut cu 50%. Rata saraciei s-a injumatatit, iar nutritia s-a imbunatatit, chiar daca populatia sa dublat.
In Brazilia, vasta regiune de savana Cerrado a fost privita ca o zona pustie datorita solului sau acid, dar, intarindu-l cu var, cercetatorii au descoperit ca ar putea fi destul de productiv pentru cultivarea culturilor de marfuri. Au fost dezvoltate noi soiuri de soia care ar putea rezista la conditiile dure de crestere. Aceasta trecere catre intensificarea agriculturii si extinderea culturilor de monocultura s-a repetat in toata America Latina.
In 1970, Borlaug a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace si laudat pentru munca sa de a reduce insecuritatea alimentara, saracia si conflictele. Dar, de-a lungul timpului, un cor tot mai mare de voci avea sa puna sub semnul intrebarii practicile care au facilitat Revolutia Verde.
Tehnologii
Pe langa genetica plantelor, baza acestei revolutii agricole a fost un pachet de interventii pentru a spori productivitatea culturilor, bazate in mare parte pe tehnicile industrializate americane care facusera din locuri precum California un lider mondial in agricultura. Aceasta a inclus imbogatirea solului prin aplicarea de ingrasaminte chimice puternice si combaterea agentilor patogeni ai plantelor si a daunatorilor cu pesticide chimice. Cuplate cu metodele moderne de irigare si echipamentele agricole, tehnicile au dublat si triplat recoltele.
In urma celui de-al Doilea Razboi Mondial, mai multe interese au convergit pentru a facilita acest accent pe tehnologiile agricole. Statele Unite aveau stocuri de substante chimice si pesticide, cum ar fi DDT, care fusese utilizat pe scara larga in timpul razboiului pentru a preveni raspandirea malariei, paduchilor si ciumei bubonice. Experimentele cu plante ale lui Borlaug s-au potrivit cu eforturile guvernului SUA, ale filantropiilor si ale corporatiilor de a extinde pietele de ingrasaminte, pesticide si echipamente agricole de care depindeau culturile cu randament ridicat.
Dincolo de aceste instrumente, Revolutia Verde a cuprins o serie de proiecte de dezvoltare care au sprijinit modernizarea agriculturii in tarile sarace si le-au conectat mai eficient cu pietele mai mari. Statele Unite au preluat cu fermitate aceasta activitate ca parte a agendei de politica externa a Razboiului Rece pentru a construi incursiuni in tarile considerate „vulnerabile” la ideologia comunista, inclusiv in cele care sufera de insecuritate alimentara.
In India, de exemplu, Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID) a facilitat investitiile straine, in timp ce Banca Mondiala si organizatii precum Fundatia Ford si Fundatia Rockefeller au oferit sprijin pentru construirea de drumuri, proiecte de electrificare rurala pentru a alimenta pomparea apelor subterane si irigarea si au mecanizat echipamente agricole pentru a imbunatati eficienta.
Pentru o vreme, interventiile au functionat, crescand recoltele, reducand insecuritatea alimentara si permitand unor fermieri sa prospere. Acele succese au devenit imaginea publica a Revolutiei Verzi. Realitatea era mult mai complicata.
Impacturi
Chiar si devreme, criticii au avertizat asupra potentialelor consecinte ecologice si socioeconomice si au inceput sa se intrebe daca aceasta transformare agricola a ajutat cu adevarat micii fermieri si comunitatile rurale. Iar miscarea ecologista in curs de dezvoltare, in special dupa publicarea cartii inovatoare a lui Rachel Carson din 1962, Silent Spring, a ridicat ingrijorari cu privire la impactul substantelor chimice agricole.
Degradarea mediului
Borlaug a cautat sa dezvolte soiuri de cereale mai productive, care necesita mai putin teren pentru a produce aceleasi randamente. Dar, de fapt, succesul acestor culturi a dus la ca mai mult teren sa fie arat pentru productia agricola. In plus, consumul crescut de apa, degradarea solului si scurgerea chimica a produs daune semnificative asupra mediului. Ingrasamintele si pesticidele au poluat solul, aerul si apa mult dincolo de terenurile agricole in sine, inclusiv oceanele lumii.
Revolutia Verde a transformat nu numai sistemul agricol, ci si modurile alimentare si cultura locala, deoarece fermierii au schimbat seminte traditionale si practici de cultivare pentru noile soiuri de porumb, grau si orez care au venit cu acest pachet de tehnologii. De-a lungul timpului, pierderea culturilor traditionale si a tehnicilor de cultivare a scazut rezistenta in sistemul alimentar si a erodat cunostintele culturale valoroase.
Pe masura ce schimbarile climatice se accelereaza, noi vulnerabilitati ale sistemului alimentar modern au fost expuse. Emisiile de carbon asociate cu agricultura industriala contribuie la impingerea omenirii catre un punct de varf climatic.
Disparitati socioeconomice
Pana la sfarsitul anilor 1970, limitarile Revolutiei Verzi erau evidente. Multe dintre politicile sale au favorizat marii proprietari de terenuri si producatori, creand dificultati pentru micii proprietari trecuti pentru oportunitati de cercetare si subventii.
Dupa o perioada de crestere rapida a populatiei si scaderea productivitatii agricole, Mexicul a intrat intr-o alta perioada de insecuritate alimentara si a inceput sa importe cereale de baza. Aceasta inversare a averilor a avut loc si in alte tari. In India si Pakistan, regiunea Punjab a devenit o alta poveste de succes a Revolutiei Verde, dar a beneficiat in mod disproportionat producatorilor mai mari. Instrumentele de productie – inclusiv sistemele de irigare, echipamentele mecanizate si substantele chimice necesare – erau prea scumpe pentru ca micii fermieri sa concureze, conducandu-i si mai mult in saracie si indatorare si facandu-i sa piarda terenurile.
Astfel de provocari au condus la schimbari in modul in care au fost implementate programele Revolutiei Verde, acordandu-se mai multa atentie nevoilor micilor fermieri si conditiilor de mediu si economice in care acestia au lucrat. Dar interventiile au avut rezultate inegale.
Agricultura azi
Revolutia Verde a pus bazele unei ere ulterioare a culturilor modificate genetic, globalizarea agriculturii si o dominatie si mai mare a gigantilor agrobusiness in sistemul alimentar. Astazi, consumatorii sunt adesea deconectati de oamenii care isi cultiva alimentele si de modul in care acestea sunt cultivate. Si, in timp ce productia a crescut, la fel a crescut si numarul persoanelor subnutrite si al celor cu boli legate de dieta, deoarece alimentele procesate continua sa inlocuiasca fructele, legumele si cerealele integrale proaspete.
Dominatia agrobusiness-ului a concentrat mai mult teren in mainile marilor corporatii, ducand adesea la stramutarea zonelor rurale. Multi proprietari mici, care nu mai pot trai din agricultura, migreaza in zonele urbane. Multe comunitati rurale raman in saracie si sufera efectele expunerii la substante chimice, deoarece daunatorii culturilor rezistente la pesticide si degradarea solului necesita aporturi chimice din ce in ce mai puternice.
Lumea se confrunta acum cu o noua criza alimentara. Pana in 2050, se estimeaza ca populatia globala va ajunge la 9,8 miliarde de oameni. Ii poate hrani pe toti o noua Revolutie Verde? Poate, dar va necesita interventii destul de diferite de prima. Astazi, exista preocupari din ce in ce mai urgente cu privire la schimbarile climatice si la pierderea biodiversitatii si impactul transformarii si mai multor paduri, pajisti, zone umede si alte rezervoare de carbon pentru agricultura.
Solutii Tehnologice
Caile pentru satisfacerea nevoilor alimentare ale lumii difera considerabil. Exista noi instrumente tehnologice care ajuta la reducerea deseurilor si la limitarea emisiilor de carbon. Sistemele de date pot determina totul, de la ce tipuri de culturi sa creasca in diferite conditii climatice si de sol pana la perioadele optime de plantare, irigare si recoltare.
Unii sustin modificarea actualei revolutii „genelor” pentru a creste durabilitatea acesteia: biotehnologia, modificarea genetica a plantelor si microbii benefici pentru a creste recoltele fara a consuma mai mult pamant, a reduce pesticidele si ingrasamintele chimice si proiectarea plantelor mai rezistente la impactul climatic.
Agroecologie
Altii cer o cu totul alta revolutie agricola. Avand un ochi catre restaurarea ecologica si echitatea, sustinatorii practicilor regenerative si agroecologice isi imagineaza un sistem alimentar care se indeparteaza de agricultura industriala si catre metode traditionale care au castigat avant ca raspuns la Revolutia Verde.
Aceste metode imbratiseaza practicile agricole traditionale si indigene ca alternative la monocultura, intensiva in chimie. Acestea includ conservarea resurselor naturale, construirea sanatatii solului si imbunatatirea biodiversitatii, impreuna cu restabilirea proprietatii traditionale a terenurilor si re-centrarea drepturilor omului si a bunastarii in sistemele agricole.
Agroecologia castiga popularitate pe masura ce lumea se confrunta cu schimbarile climatice si pierderea biodiversitatii si cauta un sistem alimentar mai just, dar dominatia agriculturii industriale face ca implementarea la scara larga sa fie dificila. Raspunsurile la urmatoarea criza alimentara care se profileaza vor include cel mai probabil atat abordari tehnologice noi, cat si metode agroecologice.
