Deci, este foarte important sa vedem ca imperialismul implica o pluralitate – un numar de state diferite, puternice, capitaliste, care concureaza intre ele pentru dominatia globala. Intr-adevar, din punct de vedere istoric, imperialismul poate fi vazut ca ceea ce se intampla atunci cand obtinem fuziunea dintre competitia economica si competitia geopolitica.
Concurenta economica, rivalitatile dintre firmele capitaliste, este marea forta motrice a capitalismului. Karl Marx a explicat cum aceasta concurenta face ca capitalurile – unitatile individuale ale sistemului – sa acumuleze, sa extraga profit si sa exploateze.
Concurenta geopolitica este rivalitatile dintre state si este mult mai veche. Multe dintre acestea dateaza de mii de ani si implica lupte pentru dominatia teritoriala intre clasele conducatoare rivale. Dar la sfarsitul secolului al XIX-lea aceste doua forme de competitie s-au contopit si asta este imperialismul. Capitalismul s-a dezvoltat pana la punctul in care pentru a fi profitabile din punct de vedere economic, capitalurile au trebuit sa opereze la scara globala. Acest lucru a necesitat protectie si sprijin din partea statelor. De asemenea, pentru ca statele sa fie eficiente, acestea trebuiau sa aiba o baza industriala puternica, care sa poata genera impozitele pe care sa le plateasca, in special, pentru sistemele de arme avansate de care aveau nevoie pentru a fi eficiente din punct de vedere militar.
Fazele conflictului
Din aceasta perspectiva putem identifica trei faze din istoria imperialismului.
Mai intai este faza clasica care s-a dezvoltat in jurul anului 1870 si a continuat pana in 1945. Aceasta a fost dominata de rivalitatea in special dintre Marea Britanie – centrul primei revolutii industriale si economia capitalista dominanta a secolului al XIX-lea – si doua mari puteri capitaliste in ascensiune, SUA si Germania. Ambele puteri au inceput sa ameninte spatiul economic si geopolitic al Marii Britanii si sa-l depaseasca ca putere industriala.
Deci, la inceputul secolului al XX-lea, clasa conducatoare britanica s-a confruntat cu o alegere. Cu cine ar trebui sa lupte, SUA sau Germania? Cele doua razboaie mondiale arata alegerea facuta de Marea Britanie. Dar era prea slab pentru a castiga singur, asa ca a trebuit sa se alieze cu SUA. Rezultatele au fost doua razboaie ingrozitoare, inclusiv distrugeri uriase si pierderi de vieti omenesti si ororile Holocaustului. Din acest proces, SUA au devenit superputerea dominanta.
A doua faza a imperialismului este perioada in care SUA si aliatii sai — blocul capitalist liberal occidental — au concurat cu blocul capitalist de stat dominat sovietic. Aceste doua blocuri imperialiste rivale au dominat intreaga lume, fortand statele sa ia o parte in rivalitatile lor.
Cuba este un exemplu interesant in acest proces. Revolutia din 1958 a fost o revolutie nationalista, indreptata inevitabil impotriva SUA, deoarece dominase Cuba din punct de vedere economic si politic timp de decenii. Ca raspuns, SUA au impus o blocada si au incercat sa invadeze si sa rastoarne guvernul Fidel Castro in 1961. Cand a esuat, Castro a apelat la sprijinul Uniunii Sovietice, care a dus apoi la criza rachetelor cubaneze in 1962, unde armele nucleare ale URSS pe insula aproape a declansat un al treilea razboi mondial. Din acest punct, regimul cubanez a fost fortat sa se bazeze pe Uniunea Sovietica si a fost integrat in blocul sovietic. In acest proces, a imbratisat multe dintre caracteristicile societatilor capitaliste de stat pentru a supravietui.
Rezultatul acestei a doua faze a fost ca Uniunea Sovietica nu a putut suporta povara concurentei economice cu SUA si aliatii sai, deoarece acestia erau mai bogati si mai avansati din punct de vedere tehnic. Aceasta este cauza centrala a prabusirii blocului sovietic la sfarsitul anilor 1980.
Faza actuala a imperialismului este una in care SUA incearca sa-si consolideze si sa-si globalizeze dominatia, exportand modelul capitalist liberal in restul lumii. Dar acum se confrunta cu o provocare din partea Chinei. Regimul chinez a profitat de trasaturile exacte pe care SUA le-au cautat in ultimii 70 de ani – globalizarea economica si deschiderea capitalismului global. Atat de mult incat China a crescut foarte rapid din punct de vedere economic, devenind cea mai mare economie de productie si export din lume.
Amenintarea din China
In mod esential, insa, este in afara sistemului de aliante al SUA. Nu este membru al NATO si al celorlalte blocuri si institutii geopolitice pe care SUA le-au creat pentru a-si consolida puterea. Si Partidul Comunist Chinez are propria sa agenda, care este sa impinga SUA din Asia si regiunea Indo-Pacific. Sau, asa cum i-a spus recent un amiral chinez omologului sau american, „intoarceti-va la Pearl Harbour”. Presedintele Xi Jinping isi propune, de asemenea, sa transforme China pentru a fi mai mult decat o economie capitalista industriala, care este doar o platforma care ofera forta de munca ieftina multinationalelor occidentale. Scopul sau este de a face din China o economie de inalta tehnologie, asa cum este subliniat in strategia sa „Made in China 2025”.
Aceasta combinatie de obiective geopolitice si imbunatatirea tehnologica a economiei chineze este foarte amenintatoare pentru SUA. Si nu este doar pentru ca dominatia marinei americane asupra Pacificului, ceva care a fost o constanta de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, este in pericol. Marele avantaj economic al SUA in zilele noastre este tehnologia mare si puterea marilor corporatii IT precum Apple, Microsoft, Facebook si Netflix. Este ingrozit de erodarea acestei margini.
Si asa avem o situatie care seamana un pic cu Marea Britanie versus Germania si SUA la inceputul secolului al XX-lea. La aceasta imagine se adauga si faptul ca SUA au fost slabite de doua lucruri care au avut loc in ultimii 20 de ani.
Prima dintre acestea este esecul razboiului impotriva terorii. Invaziile din Afganistan si Irak au fost o incercare de a folosi puterea militara a SUA pentru a consolida si mai mult dominatia lor asupra Orientului Mijlociu, o regiune cheie si o sursa de energie. Intregul proiect a esuat cu infrangere abjecta atat in Irak, cat si acum in Afganistan. Daca vrei sa stii cum arata infrangerea, uita-te la ce s-a intamplat saptamana trecuta la baza Bagram. SUA au creat aceasta baza enorma la Bagram timp de 20 de ani, apoi intr-o noapte au plecat. Au oprit curentul si au plecat. Nu se obosesc sa spuna presupusilor lor aliati din guvernul si armata afgana ca pleaca. Nu este o infrangere la fel de abjecta precum ambasadorul SUA a fost zburat de la ambasada de la Saigon in 1975 cu un elicopter, dar este o anumita infrangere.
Aceasta infrangere foarte grava a venit in acelasi timp cu criza financiara globala, al doilea factor care a slabit SUA. Aceasta criza economica lunga a inceput in SUA si a subminat in anumite moduri prestigiul si increderea in conducerea SUA in randul altor state capitaliste globale.
Mai multe de acelasi fel?
Asadar, aici intervine Joe Biden. Biden, un politician notoriu plictisitor, s-a dovedit a fi un presedinte interesant. Exista continuitati cu Trump, precum continuarea razboiului economic impotriva Chinei. Tarifele pe care Trump le-a impus marfurilor chinezesti raman in vigoare si astazi, iar tonul fata de China este mai sistematic ostil. Strategia lui Trump a fost neregulata si imprevizibila. Dar acum avem o politica coerenta de ostilitate fata de China.
La fel ca Trump, Biden vrea sa scape de razboaiele din Orientul Mijlociu, cunoscute sub numele de „razboaie pentru totdeauna”. Aceasta explica retragerea din Afganistan. Dar el combina aceste continuitati din regimul Trump cu cheltuielile masive ale statului. Acest lucru este finantat in mare parte prin imprumuturi, Rezerva Federala a SUA, Banca Centrala, facand in esenta echivalentul secolului 21 al tiparirii de bani pentru a spori competitivitatea SUA. Si aceasta reprezinta o incercare de a raci diviziunile sociale si rasiale din societatea americana. Astfel de diviziuni au fost scoase la iveala de asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie a acestui an si de revolta Black Lives Matter.
Ambele evenimente au zguduit clasa conducatoare americana. Au realizat cat de polarizata a devenit societatea americana. In cea mai recenta carte de perete a domniei lui Trump, generalul Milley, seful armatei americane, este citat ca a spus ca Trump a avut un „moment Reichstag” in ultimele sale zile ca presedinte. Aceasta se refera la 1933 in Germania, cand Hitler a profitat de faptul ca cineva a incendiat Reichstag-ul pentru a-si da puteri dictatoriale. Milley era ingrozita ca Trump ar face ceva similar pentru a impune o dictatura in SUA – un semn revelator al cat de ingrijorata era clasa conducatoare a SUA.
Biden se confrunta asadar cu sarcinile duble de a incerca sa vindece diviziunile interne din societatea americana, dar si sa intareasca competitivitatea capitalismului american in strainatate. Si in timp ce vorbeste despre un „New Deal”, el este clar ca obiectivul sau principal este sa castige secolul 21 impotriva concurentei Chinei autocratice.
Presedintele SUA incearca si el sa reuneasca clasa capitalista occidentala, dupa patru ani in care Trump a polarizat-o prin ostilitatea fata de UE si NATO, sprijinul pentru Brexit si asa mai departe. Biden incearca sa usureze aceste diviziuni, iar propunerea agreata de G20 de a crea o rata globala a impozitarii corporative este un pas in aceasta incercare de reunificare. SUA, revenind la vremurile lui Barack Obama, au fost in conflict cu UE pentru ca vor sa taxeze tehnologia americana.
SUA au aparat aceste firme de astfel de masuri datorita importantei lor pentru economia SUA si aspiratiile geopolitice ale acesteia. Si au amenintat in trecut cu represalii impotriva guvernelor europene pentru ca au impus sau amenintat ca vor impune taxe marilor companii de tehnologie din SUA. Dar daca exista o rata uniforma a impozitului pe corporatii la nivel global, atunci acestea pot lega clasele conducatoare vestice intr-o cota de impozitare comuna care exclude China.
Aceasta incercare de a izola chinezii va fi dificila, nu in ultimul rand pentru ca exista atat de multe avantaje economice de castigat continuand sa comertul si sa investeasca in China. Deci unii lideri europeni se opun acestui acord.
Rivalitati periculoase
Toata aceasta competitie imperiala indica o situatie periculoasa. Am vazut acumularea de arme in intreaga lume si cresterea tensiunilor in Marea Chinei de Sud. Cea mai recenta este vorba absurda despre super portavionul britanic Regina Elisabeta care trece prin aceasta apa, o provocare flagranta la adresa Chinei. Ce ar face SUA si Marea Britanie daca China ar accepta provocarea ar fi o intrebare interesanta.
Asta nu inseamna ca razboiul sau ceva de genul acesta este inevitabil, ca vom avea o repetare a lunii august 1914, dar aceasta este o situatie periculoasa. Si, prin urmare, trebuie sa construim o miscare anti-imperialista, dar care sa depaseasca simpla opune a ceea ce fac SUA, oricat de important este. Trebuie sa provocam celelalte puteri imperialiste, inclusiv Rusia si China. Dar trebuie sa mergem mai departe si sa provocam intregul sistem imperialist care produce aceste rivalitati. Sistemul este pericolul pentru omenire.
