Acasă Blog Pagina 86

Ce factori contribuie la aparitia acneei?

Acneea vulgara este una dintre cele mai intalnite boli in dermatologie, aproape toti ne-am luptat mai mult sau mai putin la un moment dat cu ea. Datorita impactului psihosocial imens pe care il are asupra individului, acneea trebuie luata foarte in serios si tratata ca atare. In sine nu este o boala grava, exceptand formele severe, si nici greu de tratat, dar cheia succesului.

in lupta cu acneea este la pacient. Aceasta este perseverenta, cat de mult esti dispus sa ai rabdare, sa faci vizite repetate la medicul dermatolog si la colegii de alte specialitati pentru a exclude o alta cauza a bolii si nu in ultimul rand cat poti sa investesti intr-un tratament cat mai complex. Tabloul clasic al acneei vulgare consta in imbinarea mai multor leziuni, de la comedoane, la papule, pustule si in final cicatrici. Acneea este o boala inflamatorie cronica cu un determinism multifactorial. Despre acestia vom discuta in cele ce urmeaza. Cercetarile au aratat ca acneea se poate mosteni. Sansa unui copil de a dezvolta acnee la pubertate este cu atat mai mare cu cat ambii parinti au avut aceasta boala.

Productia crescuta de sebum de la nivelul glandelor sebacee este o alta cauza a dezvoltarii bolii. Aceasta variaza intre diferitele zone ale corpului explicand de ce acneea nu apare decat in anumite zone (fata, piept, spate). Desi s-a constat o crestere a secretiei de sebum la majoritatea pacientilor cu acnee, nu exista o relatie cauza – efect clara, deoarece exista si alte afectiuni, precum boala Parkinson, in care secretia de sebum este marita dar nu duce la aparitia acneei. Un exces al secretiei gladelor sebacee corelat cu proliferarea microorganismelor din interiorul lor reprezinta o cauza a aparitiei acneei. Desi nu este o boala infectioasa, proliferarea microorganismelor precum Propionibacterium acnes si Staphylococcus epidermidis, care fac parte din flora normala a pielii si glandelor sebacee, duce la aparitia bolii.

Hormonii sexuali mai ales testosteronul joaca un rol important in patogenie.Transformarile suferite la pubertate stau sub influenta acestor hormoni si explica incidenta crescuta a bolii la aceasta varsta. Diagnosticarea unor afectiuni precum ovarele polichistice ajuta foarte mult in alegerea terapiei.

Un alt factor declansator al bolii este alterarea procesului de keratinizare de la nivelului ductelor glandelor sebacee, ceea ce duce la formarea de comedoane (punctele negre si albe de la nivelul pielii). Acesta este primul semn detectabil de acnee la un individ.

Rolul sistemului imun in declansarea bolii se pare ca este in plan secund, toate etapele ducand in final la aparitia inflamatiei.

Perioada premenstruala duce la o agravare a acneei la majoritatea femeilor. Ocupatia poate fi un factor favorizant, mediul extrem de calduros fiind uneori incriminat sau expunerea la anumite substante ca, de exemplu, clorurile. Transpiratia poate fi un factor adjuvant in aparitia bolii. Stresul excesiv si unele preferinte culinare, precum excesul de ciocolata sunt de asemenea incriminate, dar nu exista inca o dovada stiintifica in acest sens.

Acestia ar fi in mare factorii care conduc la aparitia acneei.

FALIMENTUL LUI TSIPRAS: UN MINISTRU EVOCA ALEGERI ANTICIPATE IN GRECIA

Noi alegeri legislative ar putea fi convocate in Grecia pentru a permite poporului sa se pronunțe asupra politicii guvernului Syriza, care a preluat puterea la finele lui ianuarie.

Perspectiva a fost evocata de Nikos Voutsis (foto), ministrul grec de Interne, care a mentionat ca tara se afla „sub presiunea creditorilor externi”.

Cei care iși imagineaza ca actualul guvern este un episod nesemnificativ (…) greșesc. Poporul a votat și, daca este necesar, o va face din nou”, a declarat ministrul in timpul unei dezbateri aprinse in cadrul Parlamentului.

Disputa viza transferul fondurilor institutiilor publice la Banca Greciei, o masura menita sa permita in continuare plata salariilor si serviciul datoriei publice in contxtul penuriei de fonduri bugetare, noteaza France Presse.

Partidele de opoziție, in special formatiunea de centru-dreapta Noua Democrație a fostului premier Antonis Samaras și socialiștii PASOK, au calificat textul legislativ drept „anticonstituțional” și au acuzat guvernul ca taraganeaza negocierile cu creditorii, cu riscul de a seca vistieria statului.

Declaratia facuta de ministrul de Interne privind un scrutin anticipat a fost completata de Nikos Filis, purtator de cuvant al parlamentarilor Syriza. El a spus ca „guvernul nu dorește alegeri anticipate sau referendum”.

„Ne dorim un compromis cu creditorii asupra problemelor economiei, dar in cazul in care opoziția cere ca un astfel de acord sa fie legitimat de catre popor, nu ne temem de anticipate”, a precizat Filis.

Dupa o reuniune a Eurogrup (ministrii de Finante din zona euro), in care, potrivit unor surse, ministrul grec de Finante a fost numit „iresponsabil”, oficialii UE si-au exprimat „ingrijorarea fata de progresele limitate in discuțiile cu Grecia”.

Reprezentantii guvernului grec ar fi solicitat o plata partiala din transa de 7,2 miliarde de euro din planul de salvare insa ministrii europeni au respins aceasta cerere in absenta progreselor palpabile in masurile de reforma promise de Atena.



CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI, O NECESITATE SAU O AMBITIE?

In timp ce presa din Romania e mai mult interesata de chilotii “Crudutei” si de soarta nefasta a “micutei Irinuca” Columbeanu, jurnalistii nemti de la Deutsche Welle vin in tara noastra se ne arate realitatea romaneasca vazuta prin ochii europenilor. Iar aceasta este urmatoarea: in Romania, se termina o biserica la doua zile, in vreme ce trei scoli se inchid in fiecare zi.

Astfel am putea crede ca proiectul Catedralei Mantuirii Neamului in valoare de 600 milioane de euro exprima doar orgoliul nemarginit al unora dintre ierarhii nostri si al guvernarii actuale. Ne dorim sa ramanem in istorie ca mari ctitori, nu-i asa?

“In ultimii 20 de ani, peste 4.000 de biserici au fost construite in Romania, multe cu sustinere guvernamentala. Statistic, acest lucru inseamna ca la fiecare doua zile o noua biserica este terminata. Intre timp, trei scoli sunt inchise iin fiecare zi si din ce in ce mai multe spitale, iar acest lucru ii nemultumeste pe multi oameni”, comenteaza DW.

Poate peste 50-100 de ani stranepotii nostri se vor minuna de imensitatea si luxul Catedralei, tot asa cum ne minunam astazi de catedralele Vaticanului, construite cu banii smulsi de la popor sau obtinuti pe indulgentele vindute pentru “iertarea” pacatelor. Atunci, toti vor fi uitat ca aceasta Catedrala a fost construita intr-o perioada in care zilnic se desfiintau zeci de spitale si scoli, in care zeci de mii de romani ajungeau pe drumuri, someri.

Azi, Biroul de presa al Patriarhiei Romane a postat pe catedralaneamului.ro, 7 motive pentru care Noua Catedrala este o necesitate si un simbol. Printre acestea se regasesc: necesitatea unui lacas de cult incapator, lipsa unei Catedrale a Biserici Ortodoxe Romane, Catedrala va fi o “scoala spirituala si spital duhovnicesc” si realizarea unui simbol religios pentru romanii de pretutindeni.

Apropo de lipsa spatiului. Noua Catedrala va fi semnificativ mai mare decat bine-cunoscuta “Sagrada Familia”. Astfel Catedrala din Bucuresti va avea 120 m lungime, 70 m latime si 120 m inaltime.

Chiar si Bacalaureatul este mentionat in sustinerea necesitatii Catedralei, asta in ciuda constructiei sau modernizarii spitalelor si scoliilor. Biroul de presa al Patriarhiei Romane declara urmatoarele: “Biserica este singura scoala care nu se finalizeaza cu examenul de bacalaureat sau cu studiile de doctorat, ci ramane permanent o scoala spirituala pentru toata viata, care indruma oamenii sa caute viata cereasca vesnica, inca din timpul vietii lor pamantesti. In plus, ea este singurul spital care vindeca pe om de pacate prin iertare si prin cultivarea virtutilor spre a dobandi sanatate sufleteasca si iubire curata pentru armonia in familie si societate.”

In incheiere voi posta un citat, cred eu semnificativ, ce ar trebui sa demonstreze ca Dumnezeu nu are nevoie de o mega-constructie pentru a fi mai aproape de credinciosii romanii de aici sau de pretutindeni.  “Cel Preainalt nu locuieste in temple facute de maini, precum zice proorocul: Cerul este tronul Meu si pamantul asternut picioarelor Mele. Ce casa Imi veti zidi Mie? – zice Domnul – sau care este locul odihnei Mele? Nu mana Mea a facut toate acestea?” (Faptele Apostolilor 7, 48-49).

Patru stele sclipesc in Laguna

Hotelul Laguna face parte din constelatia hotelurilor de 4* ale statiunii Mamaia, o constructie noua, avangardista, amplasata intr-o mica laguna a lacului Siutghiol. Un loc minunat de unde s-a putut urmari si primul start al ambarcatiunilor de Formula 1, la Mamaia, pentru ca hotelul a fost deschis in luna august a.c. 
 

De partea cealalta se afla Aqua Magic, iar tarmul marii nu mai departe de 300 m. Eleganta si rafinament. Camerele sunt o adevarata desfatare a ochiului, dar si a trupului, care se poate odihni excelent in paturile generoase si moi, dupa ce degusti o bautura fina din minibar, privind un program interesant la un televizor cu plasma.  

  Mai bine ca acasa   

Restaurantul „La Fenice” va ofera preparate de-a dreptul delicioase si bauturi rafinate. Pe pontonul construit deasupra apei lacului, bem o cafea excelenta, sau ce ne mai doreste sufletul pe niste perne (numite de gazde Pufi) ce te imbratiseaza de-a dreptul.

Vrei sa faci sport, ai la dispozitie sala de fitness sau poti sa iesi pe lac cu schiurile sau cu scuterul. Daca vrei sa faci o plimbare cu o barca, debarcaderul iti sta la dispozitie oricand. Sauna, masajul si jacuzzi sunt aici posibilitati de relaxare, dupa efort ori stres. Intr-un cuvant, nu-ti lipseste nimic pentru a te simti mult mai bine decat acasa.   

Stelele confortului, in crestere   

Hotelul Laguna, deschis tot timpul anului, ofera conditii si pentru zona de corporate, pentru ca sala de conferinte este dotata cu cea mai moderna tehnologie. Un motiv in plus pentru a imbina afacerile cu relaxarea. „In aceasta idee, ne spune doamna director general Mirela Mihalcea, ne-am gandit la oferte speciale pentru eventualii parteneri de afaceri, cat si pentru angajati, pentru care s-ar plati la nivel de 3* si ar avea servicii chiar si de 5*. Avem deschiderea sa ne jucam cu stelele confortului si cu cele ale tarifelor.”   

Stil si eleganta   

„Am gandit si multe variante pentru atragerea clientilor, plecand de la niste servicii speciale intr-un raport foarte bun cu preturile, mai ales in extrasezon, cand oricum marea are un farmec aparte. Am pregatit asadar oferta businness, pentru grupuri organizate, Weekend de Miere, pentru tinerii casatoriti, cu cina romantica si plimbare cu limuzina, in care se serveste si cockteilul pregatit in barul propriu.

Mai avem un program pentru Craciun si unul pentru Revelion cu multe, multe surprize placute”, ne asigura Mirela Mihalcea.  Hotelul Laguna si-a incheiat lunga poveste a investitiei si a inceput, speram cat mai lunga, poveste a relatiei cu clientii sai, pentru care pun la dispozitie: Stil, Eleganta, Rafinament. 

Pozitii sexuale pentru tonifierea abdomenului!

Sexul nu trebuie privit doar ca o modalitate de a ne satisface placerile trupesti, ci si ca un sport. O partida de sex poate fi chiar mai benefica decat o ora petrecuta la sala, atat pentru psihicul, cat si pentru fizicul nostru. Sa vedem cateva pozitii sexuale care iti tonifiaza abdomenul!

 

On top

Este o pozitie foarte usor de practicat, si care da femeii tot controlul asupra actului sexual. Barbatul sta pe spate, relaxat, in timp ce femeia se aseaza deasupra, pe vine, cu spatele catre partener, permitand penetrarea. Este o pozitie excelenta atat pentru stimularea musculaturii abdomenului, cat si pentru stimularea musculaturii picioarelor. Vei scapa de celulita si iti vei tonifia abdomenul. Miscarile trebuie sa fie circulare, femeia sprijinindu-se de pat sau de genunchii partenerului.

 

Lotus

Nu este o pozitie obositoare, nici pentru el, nici pentru ea. Barbatul sta in sezut, cu picioarele incrucisate, in timp ce femeia i se aseaza in poala, cu picioarele in jurul taliei partenerului. El nu are mare libertate de miscare, putandu-se totusi juca cu sanii femeii. Femeia este cea care da tonul miscarii, intarindu-si in acelasi timp muschii abdominali datorita miscarii de dute-vino pe care o efectueaza.

 

Fluturele

Nici aceasta pozitie nu este dificila, insa barbatul va fi cel care controleaza miscarile. Femeia sta pe spate, cu picioarele ridicate, in timp ce barbatul se aseaza intre picioarele ei si o penetreaza. Femeia isi va sprijini picioarele de umerii partenerului, iar el o va sustine de bazin, ridicand-o usor in acelasi timp. Pentru un plus de confort se poate pune o perna sub bazinul femeii. Atunci cand femeia se incordeaza si isi arcuieste spatele, muschii de jos ai abdomenului lucreaza intens.

 

Misionarul modificat

Incepeti in pozitia clasica a misionarului. De acolo, femeia isi va incolaci picioarele in jurul taliei barbatului si isi va ridica in acelasi timp abdomenul, pentru o penetrare mai adanca. Acum, trebuie sa va sincronizati miscarile (care pot fi usor circulare), pozitia lucrand muschii abdominali si pe cei ai picioarelor.

Puterea majoreaza salariile pentru a cumpara voturi

Presedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat astazi ca hotararea de majorare a salariilor se afla intr-o evidenta legatura cu alegerile, puterea incercand prin aceasta masura cumpararea de voturi, conform Mediafax.

Costin a reamintit de episodul in care guvernantii au adoptat cu putin timp in urma un act normativ ce prevedea ca niciunui guvern sa nu i se permita sa creasca salariile in pragul alegerilor, iar din declararatiile sefului de stat ce pare ca a uitat acest lucru, rezulta in mod evident ca decizia de majorare a salariilor se afla in stransa corelatie cu alegerile din acest an.

Totodata, presedintele BNS a adus in discutie si momentul in care Traian Basescu a avut o reactie negativa la declaratiile Sulfinei Barbu, care a vorbit din calitate de ministru al Muncii despre o posibila majorare a salariilor.

“Eu nu am cifre macro in fata ca sa stiu ca anvelopa salariala este sub 7% (…) dar este indiscutabil ca puterea vrea sa cumpere voturi. Te ia cu frisoane cand vezi cum acesti guvernanti se joaca cu destinele a milioane de oameni. Nu sunt impotriva acestui demers, pentru ca se repara o nedreptate, insa acest sacrificiu a milioane de oameni nu se vede in reformarea si modernizarea sistemului public“, a mai spus Costin.

Liderul BNS a mai precizat ca dupa eliminarea contractului colectiv de munca si a grilei minimale de coeficienti de salarizare s-a inregistrat o crestere cu 200.000 a numarului de angajati care au salarii minime pe economie in a doua jumatate a anului trecut.

“Aproape un sfert dintre angajatii romani sunt incadrati pe salarii minime, ceea ce inseamna ca avem munca la gri. Eliminarea contractului colectiv de munca a facut imposibila orice tentativa de a controla ce se intampla pe piata muncii“, a mai afirmat Costin, care pune cresterea accelerata a evaziunii in Romania pe seama lipsei instrumentelor de control.

Relu Fenechiu, transformatorul destinului USL

Fenechiu Relu e un liberal de mici si bere: n-are nimic din inchipuirea sfatoasa a lui Patriciu, din retorica articulata a lui Crin Antonescu ori din patina interbelica a seniorilor penelisti.
 
Nu: Relu e un Costi Ionita al liberalismului – elementar, sec, tafnos ca un mameluc, usor manelist in tentativele de exprimare politica. Firesc, pe undeva: il cheama Relu si a facut avere cu o firma pe care a botezat-o Fene (Fene Grup SA); premise care, mai degraba, l-ar fi inscris in descendenta lui Faramita Lambru decat in cea a lui Ionel Bratianu.

Din pacate, dupa ce mogulul melancolic de la Mic.ro a fost lasat pe bara de Crin Antonescu, Fene a devenit simbolul intreprinzatorului liberal. Fene, facatorul-de-ministri, cel care a reusit sa inventeze portofolii pana si pentru Cristian David, probabil singurul reprezentant al australopitecilor intr-o functie asa de inalta sau, si mai rau, pentru Tudor Chiuariu, un Rica Venturiano care parea smuls cu forta din fata site-urilor cu pornografie si jocuri gratuite. Fene – cel care ii multumea unsuros lui SOV intr-o cumplita dimineata de iarna din 2009, cand cei doi stalpi ai capitalismului romanesc faceau analiza politica la telefon. Fene – prietenul liberalului Astarastoae, sef peste sef la rectorate si colegii de medici, cel care a dat in fandacsie cand s-a trezit cu DNA-ul la poarta si a tras o cadere muiereasca de calciu. Fene – care a vrut ca invatamantul romanesc sa fie condus de unul pe care-l invatau copiii cate stele sunt pe steagul UE.

Fene – acest Fene care face amintirea lui Patriciu duioasa, fermecatoare – a luat cu mana unor tigani discreti, de bine, zeci de transformatoare soioase si le-a vandut statului putin mai scump: cu vreo 2.8 milioane de euro. Teapa ieftina, ordinara, de bourean, de fante de mahala.

Acest Fene va fi imaginea liberalului roman in campania electorala din 2012. El – noul mogul, mai aplicat, mai putin scolit, mai grataragiu. Cu el va capata contur discursul negativ al lui Traian Basescu; cu el se va distra traseistul agitat Ciuhodaru, caruia UNPR ii sufla vant in pupa inclusiv, iata, cu ajutorul institutiilor statului.

Ca, deh, asa se pierd alegerile: de la Fene la fenei nu-i, in fond, decat o litera.

 

 

Cat de repede iti gasesti jumatatea in functie de zodie!

Sa vedem cat de repede iti gasesti jumatatea in functie de zodie!

Berbec. Berbecii vor experimenta mult pana isi vor gasi aleasa. Pe la varsta de 30 de ani berbecii incep sa se gandeasca la intemeierea unei familii.

Taur. Taurii sunt in general destul de mofturosi cand vine vorba de alegerea unei persoane cu care sa isi imparta restul vietii. Fiind atat de pretentiosi, sunt sanse destul de mari sa ajunga la o varsta inaintata fara sa isi gaseasca jumatatea.

Gemeni. Nativii din gemeni se plictisesc rapid de persoana de alaturi si din aceasta cauza au relatii destul de scurte. Isi gasesc in schimb pe cineva dupa 28-30 de ani, atunci cand incep sa isi doreasca o familie.

Rac. Racii prefera relatiile stabile si de lunga durata, acestia urand sa stea singuri. Se casatoresc de tineri, iar la partener conteaza foarte mult situatia financiara.

Leu. Leii se vor bucura mai intai de libertatile tineretii, apoi se vor concentra pe o relatie stabila. Au nevoie de o persoana foarte loiala, si care sa ii satisfaca toate nevoile.

Fecioara. Facioarele nu vor zbura din floare in floare, ci se vor concentra cat mai mult asupra relatiei actuale si asupra mentinerii acesteia. Isi gasesc jumatatea inca de tineri, si isi vor planifica cu atentie tot restul vietii.

Balanta. Si balantele sunt statornice si nu vor avea multi parteneri pana la gasirea persoanei potrivite. Atunci cand se casatoresc, o fac din toata inima si pentru toata viata!

Scorpion. Scorpionii sunt persoane senzuale, insa care iubesc foarte mult. Atunci cand se indragostesc vor face totul pentru persoana respectiva si pentru mentinerea unei casnicii fericite.

Sagetator. Sagetatorii adora experientele noi si mai ales libertatea. Nu sunt adeptii casatoriei, deoarece cred ca acest lucru le va ingradi libertatea. Daca vor sa isi gaseasca jumatatea, aceasta va trebui sa aiba aceleasi perceptii asupra vietii.

Capricorn. Capricornii sunt familisti convinsi si se casatoresc repede, doar pentru a-si intemeia o familie si pentru a avea copii. Vor face orice compromis cerut de pereche, deoarece inteleg necesitatea celuilalt de libertate.

Varsator. Si varsatorii au nevoie de o familie, asa ca vor avea numai relatii de durata si serioase. Acestia adora sa se simta apreciati si iubiti de partener.

Pesti. Pestii sunt in stare sa lupte pana in panzele albe pentru partenerul lor. Isi gasesc de tineri sufletul pereche, alaturi de care isi vor petrece restul vietii.

Incredibil cat a putut sa cheltuie Bianca intr-o saptamana!

Bianca Dragusanu a fost in vacanta, in Las Vegas, alaturi de Victor Slav si de nasii lor de cununie. Fosta doamna Slav are o pasiune pentru pantofi, aceasta cheltuind peste 15.000 de dolari pe incaltaminte. Pe langa acestea, vedeta si-a cumparat si cateva rochite create de designeri celebri, in valoare de aproximativ 10.000 de dolari.

Cumuland toate aceste sume, si incluzand hotelul, mesele la restaurant sau iesirile in club, Bianca a cheltuit pe putin 30.000 de dolari in doar o saptamana de vacanta!

“Bianca este innebunita dupa shopping si, in special, dupa incaltaminte! Asa se face ca, in cinci zile, ea si-a cumparat peste 10 perechi de pantofi, cizme si sandale, de la firme celebre precum Louboutin, Jimmy Choo sau Stuart Weitzman, pe care a dat 15.000 de dolari.

In plus, Dragusanu nu s-a putut abtine sa nu isi achizitioneze cateva rochite, jeansi si ultima jacheta de piele de la Armani, astfel ca, totalul cheltuielilor pe pamant american a ajuns la 25.000 de dolari!”, au povestit prietenele divei pentru WOWbiz.

Baniciu și prietenii. Și Ana Baniciu

Daca las deoparte 2-3 concerte Pasarea Colibri, s-ar zice ca nu l-am vazut niciodata pe Baniciu, pe scena, in afara Phoenix. Asta pana aseara cand la Sala Palatului s-au desfasurat, pentru aproape 3 ore, Baniciu si Prietenii: Leo Iorga&Pacifica, Ion Gyuri Pascu, Ioji Kappl si…Ana Baniciu.

In prima parte a concertului am avut parte doar de Baniciu si Pacifica (Leo Iorga, Vlady Cnejevici, Boar, Marian Mihailescu, Cristi Iorga). Si ne-au cantat: Esarfa in dar, Zvon, Intoarcerea la Orient, Himera, Hanul izvorului nesecat (initial cantec Phoenix, nu stiam), Dealul cu dor, Cu tine in gand, Tristeti provinciale, In tren, (atat imi mai amintesc )

Sigur, multe le stiam din vremea Colibri, dar orchestra ni le transmite mai imbogatite. Baniciu a tinut sa implice publicul in fiecare melodie inca inainte de primele acorduri prin vorbele dintre cantece. Mai o ironie, mai un carlig la adresa Phoenix-ului (in special Nicu Covaci, evident), mai un remember…Iar publicul participa, era alaturi de Baniciu, fiecare cu amintiri care se amestecau pe linia melodica, printre versuri.

Si a venit si partea a doua, dupa o scurta pauza. Au revenit pe scena schimbati. Primul invitat: Ana Baniciu, fiica lui Mircea. Sa ti se sparga obiectivul camerei foto, nu altceva.

Gyuri Pascu a aparut imitandu-l pe Alifantis (toata sala era pregatita sa se ridice in picioare pentru Alifantel…) si a incheiat imitandu-l pe Socaciu. Pacat la vreo doua melodii a stat cu nasul in versurile de pe portativ.

Leo Iorga a avut in repertoriu Pisica neagra si Canadiana

Aparitia lui Ioji a insemnat practic intoarcerea la Phoenix. Au cantat de pe Cantafabule, de pe Mugur de Fluier. Un Ioji impecabil si vazandu-i pe amandoi nu poti decat sa resimti golul din Phoenix, nimeni dintre cei adusi Covaci neputand inlocui pe Baniciu si Kappl.

Si uite asa am mai petrecut 3 ore la Sala Palatului impreuna cu niste bunuri nationale care stiu ca nu au trait degeaba, care stiu ca au marcat viata a mii si mii de romani in ultimii…40 de ani. Si mai stiu ca muzica lor ramane si dupa ei, atata timp cat in oameni vor pulsa organe.

RECENTE