Cunoscutul prezentator tv si sotia sa, cantareata Andra, au fost prezenti miercuri seara, 21 mai, la gala Celebrity Awards 2014, eveniment organizat la Aristocrat Events Hall. Cei doi au primit titlul de ”Cel mai popular cuplu din showbiz” si au petrecut seara alaturi de finii lor, Pepe si Raluca, care, se pare, ca isi vor organiza nunta in aceeasi locatie.

Asa cum bine se stie, postul de televiziune din Pache Protopopescu se afla intr-un proces de restructurare al personalului. Numerosi angajati ai PRO TV au fost concediati sau au semnat cu alte posturi de televiziune, cele mai multe vedete gasindu-si ”refugiul” la rivalul Antena 1.

Nici emisiunea prezentata de Catalin Maruta, ”La Maruta”, nu a scapat de speculatiile presei, unul dintre zvonurile raspandite fiind ca show-ul va ramane fara prezentator.

Speculatiile au fost spulberate chiar de catre Catalin Maruta seara trecuta, prezentatorul clarificand situatia in cadrul unor declaratii oferite in exclusivitate jurnalistilor de la ziarulring.ro.

De asemenea, Catalin Maruta a vorbit si despre modul in care priveste concurenta acerba dintre emisiunea sa si emisiunile difuzate de celelalte posturi de televiziune, care dezbat aceleasi subiecte si au aceeasi ora de difuzare.

”Noi de fiecare data ne-am reinventat de la an la an, de la sezon la sezon, fie ca a fost vorba de personaje pe care noi le-am creat, pentru ca mai apoi sa fie vazute pe toate televiziunile, fie au fost lucruri pe care noi le-am facut si pe care mai apoi le-am observat pe la altii. In fiecare nou sezon am incercat sa ne recream si in fiecare an am incercat sa fim in ton cu ceea ce se intampla,” a declarat vedeta PRO TV.

Prezenta vulgarului intr-un show de televiziune iti garanteaza succesul?

”Stiti cum este… E o vorba foarte cunoscuta care spune: Cum iti asterni, asa dormi! Noua ne place sa stam in asternuturi curate. Noua nu ne-a placut sa stam si sa ne uitam peste gard sa vedem ce face x sau y, dupa care sa spunem ”Hai sa facem si noi!”. Ne vedem de drumul nostru, suntem de sapte ani in emisiunea asta, incepem al optulea an, iar asta spune foarte multe pentru un show de televiziune din Romania. Consider ca o emisiune zilnica, de opt ani, inseamna ceva in prezent!,” a explicat Catalin Maruta pentru ziarulring.ro.