V-am povestit despre Istanbul in diverse ipostaze (prima vizita, a patra vizita, mancare și restaurante, pisici, inocența sau inocența pierduta…).

Orhan Pamuk vorbește despre timp in Muzeul Inocenței (cartea despre care va spuneam ca s-a transformat in muzeu).

“Timpul este inșelator și exista, pe de o parte, timpul nostru și pe de alta parte timpul oficial – cel pe care il impartașim cu ceilalți.”

Vreau sa va povestesc despre ipostaza timpului nostru și despre ipostaza timpului lui Kemal la Istanbul.

Va reamintesc de Kemal care s-a indragostit nebunește (și obsesiv) de Fusun și i-a ridicat un muzeu – o colecție de obiecte care ii aminteau de ea și de timpul petrecut impreuna. “Intre prima vizita in Cukurcuma(strada unde se afla muzeul) și ultima s-au scurs exact șapte ani și zece luni = 2864 de zile = 409 saptamani = 1593 de cine la masa familiei Keskin.”

Asta arata și muzeul. Etajul al doilea, corespunzator capitolului despre timp, e plin de ceasuri, de orologii care ticaie sau stau și așteapta sa ticaie la momentul potrivit, e plin de ochiane catre o lume trecuta (prezenta totuși in ochii noștri).

“Aș dori ca in timp ce privesc deșteptatoare stricate, ruginite, pendule ori ceasuri de mana ale familiei Keskin, curioșii care ne viziteaza muzeul sa remarce tocmai ciudațenia “atemporala” sau timpul special pe care-l alcatuiau toate aceste lucruri, luate impreuna. Timpul acesta aparte constituie tocmai spiritul a ceea ce am respirat eu ani de zile in casa lui Fusun.”

Timpul respirat de noi in Istanbul include plimbarea din prima seara catre Hagia Sofia, Moscheea Albastra și bazar; povestea Paulei despre Sfanta Sofia (cea mai mare construcție a creștinatații timp de cateva secole, transformata in moschee și devenita muzeu) și despre Moscheea Albastra – Sultanahmet Camii (construita la ordinele sultanului Ahmet I); intalnirea la ceas de seara cu baieți turci care vor și ei sa ne povesteasca ceva despre oraș.

Include trezirea de dimineața cu gandul la apa, la soare, la vapoarele de pe Bosfor. Și include mirosurile… V-ați gandit vreodata cum ar fi sa facem fotografii cu miros? Am fi pozat mirosul apei, mirosul lalelelor de pe podul Galata, mirosul mașinilor care fac podul sa se zguduie, mirosurile din piața de pește.

Am fi pozat Turnul Galata catre care ne indreptam… Am și pozat turnul genovez care a dominat cartierul Beyoglu inca din anul 1348 cu inalțimea lui de 66.7m. A fost pe rand turn de observație, inchisoare, hambar naval. Acum e muzeu și un punct de belvedere vanat de turiștii din toata lumea.

Pentru mine a fost interesanta descoperirea lui, citirea legendei despre aviatorul care a zburat cu aripi facute de el 3.3 km deasupra Bosforului și… cantarea de seara din fața turnului. Noroc ca s-au oprit oamenii din cantat, ca altfel n-aș mai fi plecat de-acolo.

De pe Istiklal am coborat pe strada Ienicerilor catre Cukurcuma și Muzeul Inocenței. Bulevardul Istiklal incepe din aproprierea turnului Galata și se termina in piața Taksim. Daca aveți spirit de vanatori de comori va veți pierde printre cladirile de secol IX și XX, construite in stil Neo-Clasic, Neo-Gotic, Art Nouveau, Renascentist și chiar Art Deco. Stilul pe care nu il gasiți in alta parte este “primul stil arhitectural național turcesc” (Birinci Milli Mimari Akimi).

In weekend trec pe Istiklal in jur de 3 milioane de oameni. Aveți grija sa nu va pierdeți de gașca și sa gasiți strada Nevizade, Pasajul Florilor (Cicek Pasaji) și Pera Palace Hotel Jumeirah. Tot aici, pe straduțele din Karakoy, in partea de sud a bulevardului, puteți sa dați peste Tunel – a doua cea mai veche stație de metrou din lume (funcționala din 1875).

Dupa vizita la muzeu imi amintesc straduțele cu anticariate, cafenele, galerii de arta, ciocolaterii, magazine de carte și … pisici. Imi mai amintesc soarele și senzația ca n-aș mai vrea sa plec. 

N-aș mai fi vrut sa plec nici din Hotelul Pera Palace Jumeirah – cel mai vechi hotel european din Istanbul, construit pentru oaspeții Orient Express in 1892. Ernest Hemingway și Graham Greene il amintesc in scrierile lor, dar faima hotelului vine de la asocierea cu Agatha Christie care a scris aici “Crima din Orient Express” și care se pare ca și-a ascuns un jurnal secret in camera 411.

Hotelul, construit de levantinul Alexander Vallaury in stil neo-clasic, art-nouveau și oriental, este impresionant și pastreaza atmosfera de  odinioara. Un pas inauntru și te simți deja in alta epoca.

“In Fizica lui, Aristotel face diferența intre clipele care se scurg pe rand pe rand, numite “prezent” și Timp. Clipele care se scurg rand pe rand sunt indivizibile, indisociabile, intocmai ca atomii. Cat despre Timp, aceasta este linia care unește clipele indivizibile. Nu putem uita cu totul Timpul, dar putem incerca sa fim fericiți și sa il trecem cu vederea.”

De la etajul trei al Muzeului Inocenței vezi cel mai bine casa scarilor și observi pe podeaua de jos o spirala a infinitului, infinit format din mici bobițe de timp, din momente fericite, surprinse de Orhan Pamuk in carte și pe pereții muzeului.

“Pentru mine, fericirea inseamna sa pot retrai clipe fericite. Aleg, din linia de demarcație numita Timp, doar clipele bune, poveștile fericite.”

Cam așa a fost și excursia noastra la Istanbul – un infinit mai mic de momente in infinitul mare al orașului și al timpului.