Acasă Blog Pagina 100

Soldati israelieni dezvaluie abuzurile armatei israeliene in Gaza


Un grup de soldati care au participat la campania militara a Israelului in Gaza sustine ca armata israeliana a comis abuzuri grave impotriva civililor pe care soldatii i-au folosit si ca scuturi umane.

‘Breaking the Silence’ este un grup de campanie al militarilor israelieni care pana acum a strans 54 de povestiri de la 26 de militari care au facut dezvaluirile sub protectia anonimatului.  

Raportul grupului scoate la iveala regulile foarte permisive impuse armatei israeliene in timpul razboiului din Gaza. Acestia spun, de exemplu, ca li se cerea sa traga asupra oricarei cladiri sau persoane care li s-ar fi parut suspicioase si ca palestinienii erau folositi cateodata drept scuturi umane, informeaza BBC.

Israelul, acuzat inca din timpul conflictului ca a avut o politica de ‘shoot first’ in lupta cu organizatia islamista Hamas, continua sa nege ca ar fi incalcat legile razboiului si califica afirmatiile din raport drept ‘vorbe in vant’, informeaza Haaretz.

Raportul sustine ca marturiile stranse demonstreaza ca ‘lovitura masiva si fara precedent data infrastructurii si populatiei civile’ este un efect al politicilor militare israeliene, articulate prin regulile de angajare in situatii de lupta care au inoculat soldatilor ideea ca ‘realitatea razboiului le cere sa deschida focul si sa nu puna intrebari’.

‘Soldatii au fost facuti sa inteleaga ca vietile lor erau cele mai importante si ca nu avea nici un rost ca oamenii nostri sa se lase ucisi acordandu-le civililor prezumtia de nevinovatie’ sunt vorbele unui soldat, citat in raport.

Altul spune: ‘Soldatilor nu li s-a cerut sa traga in orice misca, dar li s-a spus ca de la o anumita distanta, cand se apropie de o casa, sa impuste pe oricine, chiar si daca e vorba de o batrana’. ‘Te simti ca un copil mic si prost cu o lupa in mana, uitandu-se la furnici. Un copil de 20 de ani nu ar trebui sa faca astfel de lucruri altor oameni’, povesteste un alt soldat israelian.

Ehud Barack, ministrul Apararii al Israelului, respinge acuzatiile aduse armatei. ‘Criticile aduse Fortelor Israeliene de Aparare (IDF-n.red.) de o organizatie sau alta sunt nepotrivite. IDF este una dintre cele mai eroice armate din lume si actioneaza in concordanta cu cel mai inalt cod moral’, a declarat Barack, citat de ‘The Guardian’.

Multe dintre aceste marturii se potrivesc cu afirmatiile facute de organizatiile pentru drepturile omului care sustin ca actiunile israeliene in Gaza au fost disproportionate si ca soldatii au tras in cine au apucat, fara sa faca vreo diferenta.

Amnesty International a acuzat atat Israelul, cat si Hamasul, grupul militant aflat la putere in Gaza, ca au comis crime de razboi in timpul celor 22 de zile de conflict care s-au incheiat pe 18 ianuarie. Oficialii israelieni insista ca trupele israeliene au facut tot posibilul sa protejeze viata civililor si ca Hamasul, in schimb, a pus oamenii nevinovati in pericol, folosind zonele civile drept adaposturi.

Militantii palestinieni sustin ca 1.400 de oameni au murit in conflict, iar Israelul a dat cifra de 1.116 morti, dintre care 295 civili. 10 soldati si 5 civili israelieni si-au pierdut viata in cele 22 de zile de razboi. 

Sursa: Cotidianul

Fratii Musulmani au ajuns in Romania

ONG-uri musulmane au inceput sa apara in anii ’90. Daca in statul lor scrie ca desfasoara activitati culturale si sociale, cu timpul au inceput sa organizeze si activitati religioase, in paralel cu Muftiatul si fara a avea acordul acestuia.

De asemenea, nici imamii veniti din diverse tari arabe si care au slujit la activitatile acestor fundatii nu au avut avizul Muftiatului. Surse din interiorul Cultului Musulmanilor din Romania spun ca in jur de 500 de crestini romani au aderat la astfel de organizatii.  

De asemenea, acestia au in plan construirea unui centru in comuna Voluntari, din judetul Ilfov. Potrivit serviciului de informatii, mai multe persoane cu orientari fundamentaliste religioase sunt in Romania sub acoperirea Fundatiei Taiba, a Ligii Musulmane si Culturale din Romania, Societatii Umaniste Semiluna si a societatii As Salam. Legat de aceste acuzatii, presedintele Taiba, una dintre institutiile vizate, sustine ca membrii fundatiei sale “nu au niciun fel de implicatii politice si respecta legile tarii in care traiesc”.

Carti incriminate pentru prozelitism

Mai multe publicatii scoase pe piata de fundatia araba Taiba sunt acuzate de prozelitism. “Religia adevarata”, “Islamul si celalalt”, “Cum s-au convertit la Islam” sau “Dialog intre musulman si crestin” sunt cateva dintre titlurile incriminate. “Cu voia Lui Dumnezeu, aceasta carte va deveni un instrument eficace pentru Musulmani, in eforturile noastre de a-i invita pe Crestini sa adere la Islam. In sens invers, Crestinii ar trebui sa devina mai constienti de ceea ce predica de fapt Biblia si cu privire la adevaratele invataturi ale lui Isus (P.A.S.) ca rezultat al studiului acestei carti.” Acesta este unul dintre pasajele incriminate care apare in prefata cartii “Dialog intre musulman si crestin”, scrisa de Dr. H.M. Baagil si scoasa pe piata de editura Fundatiei Taiba.

“Defaimare si invrajbire intre religii”

Un alt citat din cartea “Islamul si celalalt” face comparatie intre religia islamica si cea crestina: “Se cuvine sa facem o comparatie pentru a cunoaste diferentele dintre bunavointa si indurarea religiei islamice si dintre razbunarea si blestemul la care a ajuns religia crestina datorita acestor ‘sfinti’ si ‘papi’ care au emis aceste ‘principii’ si aceste ‘legi’”!

Un alt articol face trimitere la “defaimare si invrajbire intre religii”. Dupa ce autorul spune ca “statul egiptean musulman a suportat cheltuielile” pentru construirea celei mai mari catedrale ortodoxe din Orient, exclama: “Cat de departe de acest ‘candelabru islamic’ este ‘noroiul pamantului’ de care este imbacsita cultura teologica occidentala crestina indreptata impotriva Islamului si a musulmanilor”.

Fara aprobarea Muftiatului

Reprezentantii Cultului Musulman din Romania declara ca nu li s-a cerut acordul sau parerea in privinta publi carii acestor carti. “Cunosc aparitia acestor publicatii si cred ca nu este respectata legea, normal este sa fie aprobate si de cultul de care apartin. La noi, in comunitatea musulmana din Romania, a fost un climat foarte bun.

Dar, din ’90, odata cu venirea democratiei, au aparut astfel de carti si fundatii care, dupa cum se observa, au aceasta tenta de a dezbina comunitatea musulmana si de a schimba relatiile de convetuire care s-au creat intre musulmani, crestini si iudei dea lungul celor opt secole in Romania”, a declarat Murat Iusuf, muftiul Cultului Musulman in Romania.

De partea cealalta, reprezentantii asociatiei Taiba resping aceste acuzatii si spun ca este nevoie de acordul Muftiatului “doar in privinta manualelor scolare”. “Nu este vorba de prozelitism in acele carti”, a replicat dr. Abu Al-Ala Al-Ghaiti, presedintele Fundatiei Taiba.

CULTE. Ce spune legea

In Romania, prozelitismul este incriminat prin articolul 13, alineatul 2, din Legea Cultelor, 489/2006, care precizeaza ca “sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase”. Potrivit Codului Penal, se pedepseste cu inchisoare intre 6 luni si 3 ani.

Legea nr. 103 din 22 septembrie 1992 specifica faptul ca “Biserica Ortodoxa Romana si celelalte culte religioase au, in exclusivitate, dreptul de producere si valorificare a obiectelor si vesmintelor de cult, precum si de tiparire a cartilor de cult, a celor teologice sau cu continut bisericesc, necesare practicarii cultului. De asemenea, se asimileaza obiectelor de cult tipariturile de cult, manualele si cursurile teologice necesare desfasurarii activitatii din institutiile de invatamant religios ale cultului respectiv. Contraventia se pedepseste cu amenda de la 100.000 la 500.000 de lei vechi”. Sursa: Ionut Fantaziu – Evenimentul Zilei

Harta rezistentei armate anticomuniste

Grupurile cele mai cunoscute, conform documentelor din arhiva securitatii sunt:

In Banat: col. Ion Uta, Spiru Blanaru, comandor Petru Domasneanu, Nicolae Popovici (Gheorghe Ionescu), Petru Ambrus, Ion Tanase, Dumitru Isfanut (Sfarlogea), Vernichescu, Nicolae Doran, Liviu Vuc;  

In Muntii Apuseni (Alba): Dr. Iosif Capota, Teodor Åžusman, col. Nicolae Dabija, fratii Macavei, Åžtefan Popa, Maxim Sandu, fratii Spaniol;

In Hunedoara: Lazar Caragea, Petru Vitan;

In Rodna: Leonida Bodiu (organizatia Cruce si Spada)

In Valcea: Gheorghe Pele, Åžerban Secu, Ion Jijie;

In Craiova: generalul Ion Carlaont, Marin Dumitrascu;

In Gorj: cpt. Mihai Brancusi;

In Dobrogea: Gheorghe Fudulea, Gogu Puiu, Nicolae Ciolacu, Nicolae Trocan, fratii Croitoru;

In Crisul Alb: Gligor Cantemir, Ion Lulusa, Adrian Mihut;

In Maramures: Vasile Popsa, Ilie Zubascu, Gavrila Mihali-Åžtrifunda, Ion Ilban, Nicolae Pop, Vasile Dunca, “banda” de preoti greco-catolici;

In Vrancea: fratii Paragina, Victor Lupsa;

In Barlad: Constantin Dan;

In Bacau: Vasile Corduneanu;

In Cluj: Gheorghe Pasca, Alexandru Podea, Pop, maior Emil Oniga, Cornel Deac;

In Suceava: Silvestru Hazmei;

In Muntii Fagaras:
la sud: colonel Gheorghe Arsenescu, fratii Petru si Toma Arnautoiu, Apostol;
la nord: Dumitriu (Gheorghe Ionele), Faina, Ion Candea si Grupul Carpatin Fagarasan.

Intr-un raport al Securitatii a fost data cifra de 1300 de astfel de grupari. In arhiva Securitatii nu se gasesc date despre grupurile legionare parasutate de puterile vestice in Romania, decat ceea ce a aparut in presa cu prilejul procesului din noiembrie 1953, necunoscandu-li-se numarul.

Intre grupurile de rezistenta din munti, se numara si grupul fagarasan, la inceput sub numele de banda Hasu, banda Hasu-Gavrila, banda Gavrila. Ei s-au numit Grupul Carpatin Fagarasan.

Nationalismul arab

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea lumea araba se afla sub presiunea colonialismului occidental si a vastului Imperiu otoman. In aceste conditii, cultura araba incepea sa simta nevoia definirii in raport cu influentele externe care ajnsesera sa-i modeleze intr-un mod dramatic destinul. Constientizarea propriei identitati si specificitati culturale impunea un drum propriu al arabilor si al culturii lor comune, insa felul in care aceasta cale avea sa-si cristalizeze directia ramanea inca sa fie dezbatut.

Timp de sute de ani cea mai mare parte a teritoriilor locuite de catre arabi facusera parte din Imperiul otoman. Structura cosmopolita si relativ toleranta a imperiului a reusit sa ii integreze pe arabi in sistemul sau administrativ si valoric. Un important factor in usurarea integrarii arabilor in imperiu a fost religia musulmana cu care se idenificau atat marea majoritate a arabilor cat si statalitatea otomana. Credinta in profetul Mohamed ii lega pe arabi de populatiile etnice diferite ale imperiului, Coranul le dadea un sens comun si o structura spirituala in mare parte asemanatoare. Imperiul Otoman a reusit o lunga bucata de timp sa se foloseasca de aceasta traditie comuna spre a-si solidifica stabilitatea interna menita sa-i asigure putere pe plan extern.

In secolul XIX Imperiul Otoman incepuse sa devina tot mai slabit, puterea si maretia sa se risipeau pas cu pas. Pe acest fond de regres al institutiilor statului otoman apar si fisurile intre arabi si imperiu. In conditiile in care marile puteri europene presau tot mai mult Imperiul otoman prin actiuni directe ori prin sprijinirea nationalismului in statele crestine aflate in imperiu, calea reformarii parea inevitabila. Proasta organizare si implementare a noilor reforme de tip european au facut ca stabilitatea in vastul imperiu multietnic sa devina tot mai slabita.

La inceputul secolului XX turcii intra in contact cu ideile nationalismului romantic, in conditiile in care acest curent se raspandise rapid in tarile balcanice incorporate de Inalta Poarta. Turcii au inceput sa-si construiasca o noua identitate pe baza specificitatii etnice si a limbii, dorind sa creeze un stat de tip national dupa model european. Autoritatile otomane doreau sa impuna tot mai mult folosirea limbii turce in stat in defavoarea celorlate limbi ale imperiului, incepand astfel un amplu proces de turcificare.  

In acest context cultural, araba simte nevoia sa-si reafirme propriile valori si sa creeze modalitati de aparare, in conditiile in care supravietuirea sa era acum pusa in pericol. Comunitatile crestine vorbitoare de limba araba, influentate de cultura europeana, incearca sa dea culturii un nou sens incercand sa o adapteze marilor curente europene. Literatura araba cunoaste acum o adevarata renastere. Se fundamentau astfel principiile unei culturi seculare. In acest mediu se pun bazele nationalismului arab, a ideologiei sale.

Nationalismul arab este si rezultatul unor lupte interioare ale comunitatii arabe. Elita era divizata in doua tabere, una integrata in sistemul imperiului si o a doua care fie refuzase, fie ii fusese refuzat acest lucru. Cea de a doua tabara a imbratisat arabismul ca modalitate de a se impune in fata rivalilor si de a-si schimba soarta.

Intelectualitatea araba devenea tot mai constienta de propria sa cultura, de necesitatea promovarii identitatii arabe si a nevoii acestei comunitati de autodeterminare. Imperiul Otoman era perceput ca un organism in criza, care nu mai putea sa reprezinte interesele si nevoile arabilor: se impunea o schimbare, iar sansa schimbarii a constituit-o Primul Razboi Mondial. Arabii intrezareau crearea unui stat arab independent sau a unei federatii de state arabe.

Intrarea Imperiului Otoman in primul razboi mondial de partea Puterilor Centrale forteaza Imperiul Britanic sa caute modalitati de destabilizare a otomanilor. Astfel, britanicii au inceput sa ii incite pe arabi la revolta. Ei au reusit sa sustina o revolta araba in cadrul Imperiului Otoman, dar dorinta de autodeterminare a arabilor a ajuns sa se intoarca impotriva lor. Dupa incheierea Primului Razboi Mondial izbucnesc rascoalele din Egipt (1922) si din Irak (1932). Lupta de autodeterminare nu s-a concretizat insa in formarea unui singur stat centralizat si puternic, divizarea fiind destul de puternica si sustinuta de puterile europene, care nu doreau un nou jucator redutabil in zona. Au aparut noi state precum Siria, Liban, Iordania, Palestina si Irak.

Societatile arabe erau puse in postura de a alege intre doua cai diferite de organizare politico-administrativa: pe de-o parte exista ideea pan-arabismului care postula crearea unui singur stat arab, iar pe de alta parte exista ideea statelor nationale independente si suverane. Istoria, cultura, religia si limba comuna puteau oferi arabilor acel fundament pe care sa se cladeasca o institutie statala puternica care sa ii reprezinte pe toti arabii. Aceasta cale comuna parea plauzibila, insa traditia statala si institutionala a unor tari precum Egipt, Tunisia, Maroc, Yemen si Oman facea ca solutia pan-arabista sa fie destul de greu de pus in practica. Un stat comun presupunea angajarea pe calea unor eforturi imenese de cladire a unor institutii noi, viabile, capabile sa reprezinte o populatie si un teritoriu imens. Era nevoie de un efort politic comun si de o sincronizare perfecta pe plan decizional, asa incat trecerea spre statul comun sa fie lina si lipsita de mari rupturi socio-politice.

Pana spre inceputul anilor ‘50 nationalismul arab si-a castigat intaietatea in peisajul ideologic al lumii arabe. O serie de lovituri de stat in Egipt, Siria, Irak sau Yemen au adus conducatori noi, legati profund de viziunile propuse de nationalismul arab care incepea sa-si cristalizeze tot mai clar obiectivele si “metodologia” punerii in practica a viziunilor sale.

Societatile arabe aveau probleme interioare profunde, se simtea din nou nevoia unei reinnoiri si revizuiri a viziunii asupra rolului pe care arabii trebuiau sa-l joace in istorie. Multe dintre monarhiile arabe erau considerate aservite intereselor marilor puteri, tradatoare ale intereselor si aspiratiilor noilor generatii. Daca pana acum marile probleme ale arabismului aveau cauze externe, acum problema se regasea in chiar sanul societatii. Tinerii militari de cariera erau hotarati sa sfideze destinul si sa rastoarne o stare de fapt pe care ei o considerau nedreapta si nedemna pentru arabi. Revolutia era vazuta ca singura cale de urmat. Doreau o reformare din temelii care sa genereze prosperitate si unitate.

In 1952 monarhia pro-britanica din Egipt e eliminata de la putere printr-un puci. Acum iese in evidenta personalitatea ofiterului Gamal Abdel Nasser, considerat azi una dintre cele mai mari personalitati din istoria moderna a arabilor. Influenta lui Nasser asupra nationalismului arab si pan-arabismului e una profunda, ideea revolutiei nationaliste extinzandu-se rapid in majoritatea statelor arabe. Nasser a pus capat prin negocieri pasnice unei perioade de 72 de ani de prezenta britanica in Egipt. Reformele sociale, economice, nationalizarea industriei si a Canalului de Suez, au creat imaginea unui conducator puternic care avea capacitatea necesara sa materializeze obiectivele nationalismului arab si sa lupte impotriva imperialismului occidental.

Un alt curent percutant in randul arabilor a fost Baa’th-ismul, curent pan-arabic care s-a exprimat pe scena politica prin intermediul filialelor Partidului Socialist Baath din Siria si Irak. Baathismul avea o abordare ideologica mult mai accentuata, si asta datorita pregatirii intelectuale a membrilor sai fondatori, intelectuali sirieni cu studii la Sorbona. Baa’th insemna renastere, revolta, iar mijlocul prin care reinnoirea avea sa triumfe era revolutia. Pentru baathisti nu mai exista timp de pierdut, orice intarziere insemna abatere de la telul miscarii. Ei considerau diferentele dintre arabi accidentale si neimportante, iar in virtutea acestui fapt existenta unui stat arab unitar era fireasca si necesara. Baathismul a reusit sa-si atinga telurile prin intermediul cadrelor militare care au ajuns la putere prin lovituri de stat in Siria si in Irak.

Nasserianismul si Baathismul au insemnat apogeul nationalismului arab. In anul 1958 conducerea partidului Baath din Siria si Nasser au creat Republica Araba Unita. Sentimentul pan-arab era puternic in Siria, iar figura carismatica a lui Nasser se bucura de larga popularitate. Pe data de 22 februarie 1958 presedintii Siriei si ai Egiptului au semnat un pact de uniune, dupa ce in prealabil fusese consultata opinia populatiei prin intermediul unui referendum. Nasser era ales presedinte, iar capitala era stabilita la Cairo. Cetatenia siriana si egipteana au fost inlocuite cu cetatenia araba: se incerca crearea unuei identitati comune sub un steag comun.

Uniunea nu a durat mult, diferentele dintre populatiile celor doua tari dovedindu-se a fi mari. Elita economica siriana era nemultumita de subordonarea fara de Egipt, programul de nationalizare initiat de Nasser le periclita perspectivele economice. Planurile de centralizare ale lui Nasser afectau autonomia siriana, iar acest fapt a condus catre o agravare prunda si finalmente letala pentru noua constructie statala. Separarea s-a facut in urma unei lovituri de stat din Siria. Nasser a hotarat sa nu intervina militar si a retras trupele egiptene din Siria.

Azi nationalismul arab pare un experiment esuat, ideile sale s-au dovedit a fi departe de aplicabilitate practica, nasserianismul a subrezit dupa razboiul de 6 zile cu Israelul (soldat cu un rasunator esec pentru Egipt), iar baathismul a sucombat sub presiunea defectelor proprii, dictatura si coruptia.

Caracterul secular al nationalismului arab a atras in special populatia urbana, intelectuala, societatile arabe traditionale avand o viziune diferita asupra propriei identitati, bazata pe familie, clan si Islam. Pentru ei, ideile nationalismului arab erau destul de abstracte. Erau greu de schimbat cutume vechi de secole care, pana la urma, erau definitorii pentru comunitatile arabe. Realitatile locului si mecanismele de functionare a societatilor arabe au facut ca arabismul national sa se dovedeasca a nu fi altceva decat un esec pe termen lung, un construct ideologic lipsit de fundamentare practica, caci bazele curentului isi gasesc originea intr-un model romantic european de secol XIX si nu intr-un set de idei proprii locului.

RECENTE